Alexandru Piţurcă le-a transmis coechipierilor de la Craiova că sînt şanse mici ca tatăl lui să-i mai pregătească şi în retur.
Neplătiţi de luni bune şi alarmaţi de incertitudinile ce-au apărut la nivelul băncii tehnice, fotbaliştii Universităţii au înroşit telefoanele, interesaţi să afle ce va decide Victor Piţurcă. Mulţi dintre juveţi au apelat la Alexandru Piţurcă în încercarea de a căpăta ultimele veşti din sursă cît mai sigură.
"Alex tocmai ne-a zis că nu crede că nea Piţi mai rămîne avînd în vedere tot ce-a fost în ultima vreme. A întors-o şi el, pentru că acum două săptămîni ne spunea că nici nu se pune problema ca tatăl lui să plece", a dezvăluit unul dintre alb-albaştri pentru Gazetă.
Managerul general şi-a anunţat colaboratorii că luni, cel tîrziu marţi, va fi prezent în Bănie pentru a lămuri lucrurile. Miercuri, Piţi ar trebui să conducă primul antrenament din 2011 al Ştiinţei.
Fanii olteni pe gsp.ro:
"Noi nici nu mai ştim ce să credem, de ce nu vine nimeni să facă o conferinţă de presă?! Azi e una, mîine e alta, ne-am săturat!"
"Nu ne batem la retrogradare"
Andrei Prepeliţă îşi păstrează optimismul înainte de startul pregătirilor returului, chiar dacă echipa lui e la doar două puncte de primul loc retrogradabil. "Nu ştiu care va fi obiectivul echipei în acest retur, depinde de ceea ce se va întîmpla în perioada următoare la club, dar eu cred că nu ne vom lupta pentru evitarea retrogradării", a spus mijlocaşul Craiovei.
{{text}}