De la primul antrenament al anului vor absenta aproape toţi străinii Rapidului. Şumudică nu ştie cînd va avea lotul complet.
Aşa cum Gazeta a anunţat la începutul săptămînii trecute, străinii Rapidului sînt supăraţi că nu şi-au mai primit salariile de trei luni şi nu se vor prezenta la reunirea echipei programată azi, la ora 11:00. Toţi fotbaliştii giuleşteni au restanţe salariale mai vechi de 75 de zile, iar regulamentul le-ar permite să-şi depună memorii pentru a putea deveni jucători liberi.
Chiar dacă nu vor să se adreseze comisiilor LPF pentru că ar însemna să renunţe la contractele mari pe care le încasează în Giuleşti, străinii speră ca prin acest protest al lor să le forţeze mîna şefilor şi să primească măcar banii pe o lună. "Plecăm de acasă, departe de familii, pentru a cîştiga nişte bani, nu pentru a cheltui din buzunarul nostru", a explicat unul dintre cei revoltaţi.
Astfel, azi, la primul antrenament din acest an, Şumudică îi va avea la dispoziţie doar pe românii din lot! Cesinha va ajunge la Bucureşti în această seară, iar alţi trei străini au anunţat că vor ateriza în România marţi. Despre majoritatea fotbaliştilor din străinătate nu se ştie cînd se vor prezenta sub comanda lui Şumi.
10 jucători străini şi 16 români are Rapid în lot în acest moment
700.000 de euro reprezintă în acest moment datoriile totale al clubului giuleştean către fotbalişti
Se plîng pe Facebook
Străinii Rapidului discută pe net despre problemele pe care le au în Grant. Chiar dacă încearcă să fie discreţi, se înţelege clar că aceştia nu mai suportă situaţia de la echipă. Candido Costa a scris zilele trecute pe contul său de Facebook: "Banii vorbesc, e timpul deciziei!". Colegul său, Ricardo Fernandes, i-a urat succes într-un mod ironic, iar suporterii giuleşteni l-au rugat să nu plece. Portughezul a replicat fără a oferii detalii: "Mingea nu e la mine. Să vedem ce se va întîmpla".
Bozo vine
Azi expiră ultimatumul acordat lui Bozovici şi lui Lazăr. Cei doi trebuie să comunice dacă acceptă sau nu prelungirea angajamentelor, iar muntenegreanul va fi prezent la reunire. Totuşi, fundaşul va veni să le spună şefilor că încă nu s-a decis şi să mai ceară un răgaz. Conform agentului său, Bozo mai are două oferte din Rusia, una dintre echipele care-l vrea fiind Dinamo Moscova. Cei doi au fost ameninţaţi că vor fi trimişi la echipa a doua, dacă nu semnează noile contracte. "Sîntem siguri că vor rămîne la noi", a spus Dinu Gheorghe.
"Drepturile TV ne salvează"
Preşedintele executiv, Dinu Gheorghe, a admis că sînt probleme cu salariile în Giuleşti, dar spune că a găsit deja soluţia salvatoare. "Toţi banii pe care îi vom încasa din drepturile TV vor merge către salariile jucătorilor. Nu vom folosi nimic din ei pentru a face transferuri", a spus "Vamă" la GSP TV. Rapidiştii aşteaptă săptămîna aceasta de la LPF 900.000 de euro, reprezentînd a doua tranşă din suma pentru sezonul 2009-2010.
"Eu le-am cerut tuturor jucătorilor să fie prezenţi la Pro Rapid pe 10 ianuarie. Nici unul dintre ei nu a primit mai multe zile de vacanţă"
Marius Şumudică, antrenor Rapid
"Voi ajunge pe 12 sau pe 13 ianuarie la Bucureşti! Oricum, sigur voi fi acolo săptămîna asta, nu voi mai întîrzia ca înainte"
Rui Duarte, fundaş dreapta Rapid
"Cesi vrea un contract lung"
Preşedintele executiv al Rapidului, Dinu Gheorghe, a anunţat la GSP TV că brazilianul Carlos Cesinha (30 de ani) nu şi-a dat încă acordul de a pleca la Lankaran. "Nu e mulţumit de durata contractului pe care i-l oferă Rednic. Probabil vor mai negocia în zilele următoare. Dacă-l vindem pe Cesinha, atunci sigur vom aduce un jucător, poate pe Băjenaru, de la Bistriţa", a spus "Vamă". "Puriul" a oferit 400.000 de euro pentru un transfer definitiv al sud-americanului.
Soţia lui Lazăr e poetă
Magdalena Lazăr a editat în decembrie o carte ce conţine 35 de poezii. Volumul, care se intitulează "Zborul unui flutur rătăcit", se află deja la Biblioteca Naţională şi va fi promovat în librării la finalul acestei luni. "Sînt foarte mîndră de ce am realizat, e un proiect de suflet şi nu mă voi opri aici", a spus soţia rapidistului. Costin, căpitanul Rapidului, a declarat: "Sînt cel mai mare fan al ei, e foarte talentată".
- Dinu Gheorghe despre un eventual transfer al lui Bornescu la Dinamo: "Cei din Ştefan cel Mare să vină să discute dacă îl vor!".
- Rapidiştii neagă că l-ar vrea pe Taborda de la Timişoara: "Avem inflaţie de portari în Giuleşti. În vară va reveni şi Pardo. Nu se pune problema să-l aducem, nici măcar gratis".
Fotbal • Liga 1 • RAPID
Protest al fotbaliştilor din Giuleşti » Reunire fără jucători
Articol de Cristian Verescu — luni, 10 ianuarie 2011
{{text}}