Rui Duarte (30 de ani) spune că era normal să iasă cel mai bun fundaş dreapta în Top Gazeta deoarece reuşise performanţa asta şi la Braşov, "formaţie mai slab cotată" - Rui, cifrele spun din nou că eşti cel mai bun fundaş dreapta din Liga 1, te-ai fi aşteptat? - Sincer să fiu, da! Am izbutit aceeaşi performanţă şi cînd jucam la Braşov. Acum sînt la Rapid, o echipă mult mai puternică, în care sînt mulţi fotbalişti valoroşi. Ei m-au ajutat să am evoluţii bune. - Crezi că mai merită şi alţi rapidişti să fie în topul ăsta? - Bineînţeles! Dacă eu sînt aici, sigur vor mai fi şi alţi colegi de-ai mei. Eu aş paria pe Marcos Antonio şi Spadacio. - Ce face Rapidul anul acesta? - Noi luptăm pentru titlu. Dacă nu vom putea, atunci sigur prindem Europa. Puteam fi mai sus, dar am avut evoluţii mai slabe pe finalul anului. Păcat, începuserăm foarte bine. "Mă ambiţionează faptul că sînt cel mai bun fundaş dreapta din România. Sigur voi fi în echipa ideală şi la vară, eu de obicei joc mai bine în retur" Rui Duarte, fundaş Rapid
{{text}}