Liga 1

Pancone, primul transfer al Rapidului!

Articol de Cătălin Popescu  —  marţi, 11 ianuarie 2011

Mijlocaşul şi-a încheiat conturile cu Vaslui, iar azi va semna cu Rapid un contract pe un an şi jumătate



Chiar dacă n-au bani pentru transferuri, alb-vişiniii tot se întăresc în pauza de iarnă. Daniel Pancu (33 de ani) e prima achiziţie a giuleştenilor din acest an. Mijlocaşul a fost ieri la Vaslui pentru a-şi încheia conturile cu formaţia lui Porumboiu, iar azi va fi declarat oficial liber de contract de Comisia pentru Statutul Jucătorului. "Gata! Am terminat-o cu Vasluiul şi mă pot gîndi la Rapid. Mai vreau să joc un an şi jumătate, fizicul îmi permite asta. În Moldova nu m-am adaptat, dar în Giuleşti nu voi avea problemele astea", a spus Pancu pentru rapidisti.ro.

Preşedintele executiv din Grant, Dinu Gheorghe, spune că Pancone e dorit de Rapid şi că se va întîlni azi cu el pentru a discuta: "Dacă e liber de contract, atunci îl luăm. E un jucător care mai poate juca la nivel înalt cel puţin un an şi jumătate şi, pentru tot ce a realizat aici, merită să-şi încheie cariera la noi".


"Vreau să mă întorc acasă, să-mi închei cariera în tricoul Rapidului. Parcă nici n-am plecat de acolo, nu voi avea probleme de acomodare"
Daniel Pancu, mijlocaş

"Pancu e un fotbalist care mă poate ajuta foarte mult şi în vestiar, nu doar pe teren. Are o experienţă vastă şi avem nevoie de el"
Marius Şumudică, antrenor Rapid


56 de goluri a reuşit Pancu în cele 141 de partide jucate în tricoul Rapidului

6.000 de euro pe lună e salariul pe care i l-au pregătit rapidiştii mijlocaşului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.