Fotbal   •   Liga 1   •   UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mititelu: "Piţurcă şi-a dat arama pe faţă, nu mai putem convieţui în acest mod"

Adrian Mititelu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 12 ianuarie 2011

Adrian Mititelu nu se teme de reacţia fanilor după despărţirea de Victor Piţurcă, ce pare iminentă, şi e de părere că nu mai există cale de împăcare cu tehnicianul, deşi spune că a încerca aseară să uite tot ce a fost şi să o ia de la început în relaţia cu antrenorul.

"Piţurcă trăieşte în altă lume. Are o îngîmfare. Jumătate din antrenamente le făcea Neagoe, păi, eu nu îl vedeam pe Neagoe antrenor principal. El îşi lua libere cînd voia, făcea ce voia. Nu se poate aşa, trebuie să dea socoteală şi el.

Eu sînt curios cum se comportau suporterii dacă plecau 4 jucători la CFR Cluj sau dacă-l dădeam pe Mihai Costea la Steaua.



Apăr interesele clubului, el e văzut acum ca un băiat bun, dar lucrurile nu stau aşa. Nu pot să iau decizii după ce spun suporterii, ei nu cunosc bine situaţia. Şi la Steaua, cînd a plecat, tot la fel a făcut, că o să îl terorizeze fanii pe Becali, că nu ştiu ce, uite că nu s-a întîmplat.



Aseară am vrut să am o ultimă discuţie cu el, am vrut să dau deoparte lucrurile rele făcute, dar a fost atît de îngîmfat, s-a uitat la mine de sus, şi mi-am dat seama că nu se poate lucra cu el. Nu mă gîndeam să fie chiar aşa, omul nu trăieşte în realitate.



Piţurcă nu are bani, dar îi place să conducă pe banii altora. Nici pe timpul lui Neţoiu nu exista atîta contestare ca acum.



Cale de împăcare? Victor Piţurcă şi-a dat arama pe faţă, a uitat că are nişte obligaţii foarte mari, pentru că are un contract beton încearcă să forţeze nişte clauze. Nu mai putem convieţui în acest mod, mă voi folosi şi eu de clauzele mele", a spus Mititelu la televiziunea sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.