Patrick Rafter şi Samantha Stosur îi vor întîlni pe Roger Federer şi Kim Clijters într-un meci demonstrativ organizat înainte de Australian Open în care speră să strîngă bani pentru victimele inundaţiilor catastrofale din Queensland
Celor patru nume mari li se vor alătura şi Rafael Nadal, Lleyton Hewitt şi Novak Djokovici, iar ţinta va fi strîngerea a cel puţin un milion de dolari. "E o sumă micuţă faţă de fondurile de care e nevoie pentru o asemenea tragedie, dar vom face tot ce putem", a explicat Rafter, dublu-campion la US Open.
Roger Federer, cel care a condus iniţiativa de anul trecut pentru victimele cutremurului din Haiti, a fost foarte încîntat de idee: "Vrem să dăm o mînă de ajutor, fiindcă ştim că mii de australieni suferă de urma dezastrului". Numărul 1 mondial, Rafael Nadal, şi-a oferit sprijinul prompt: "Ştim că e nevoie de noi şi e o plăcere să contribui la o asemenea acţiune".
15 morţi au lăsat în urmă inundaţiile, dar numărul se aşteaptă să crească în următoarele zile, în condiţiile în care 61 de oameni sînt în continuare daţi dispăruţi
100.000 de locuinţe au fost afectate de inundaţiile din Queensland
(VIDEO VEZI AICI IMAGINI INCREDIBILE CU DEZASTRUL DIN AUSTRALIA)
{{text}}