Fotbal   •   Liga 1   •   ROMÂNIA CU CIRCUL, EUROPA CU RESPECTUL

Piţurcă umilit pe banii lui, Benitez şi Hodgson demişi, dar cu milioane în cont

Articol de Viorel Tudorache   —  joi, 13 ianuarie 2011

Divorţul în stil dîmboviţean dintre patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, şi managerul Victor Piţurcă, demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că fotbalul românesc este foarte departe de fotbalul adevărat.

 

Cea mai recentă dovadă în acest sens este despărţirea antrenorilor Rafa Benitez şi Roy Hodgson de Inter Milano, respectiv Liverpool. Deşi la mijloc a fost vorba tot de milioane de euro, ca şi în "cazul Mititelu-Piţurcă", părţile şi-au respectat blazonul. În special patronii, care le-au plătit tehnicienilor toate datoriile contractuale!

Moratti: "Regret sfîrşitul relaţiei cu Benitez"


Cum a reacţionat boss-ul lui Inter, Massimo Moratti, după ce i-a dat papucii lui Rafa Benitez? I-a achitat clauza de reziliere de 3 milioane de euro, apoi a declarat, frustrat: "Regret sfârşitul relaţiei cu Benitez, dar ruptura era inevitabilă. Dincolo de declaraţiile lui Benitez care au umplut paharul, eu nu am fost mulţumit de ceea ce s-a întâmplat până la Campionatul Mondial al cluburilor. Apoi, evident, acele vorbe ale sale m-au pus în situaţia de a nu mai avea răbdare. Regret maniera în care s-a terminat, dar a fost o experienţă şi toate experienţele sînt profitabile. Acum, luăm totul de la zero".

Benitez: "Le mulţumesc tuturor celor de la Inter"

La rândul său, Benitez le-a mulţumit tuturor celor de la Inter, preşedintelui, jucătorilor, suporterilor. "Vreau să le mulţumesc tuturor pentru susţinerea primită în cursul experienţei pe care am avut-o la Inter. Cele două titluri cucerite, Supercupa Italiei şi Campionatul Mondial al cluburilor, sînt rezultatul angajamentului tuturor celor care au fost alături de noi. Îi mulţumesc preşedintelui Massimo Moratti pentru că m-a ales ca antrenor al lui Inter", a spus Benitez.

Roy Hodgson: "A fost o reală onoare să lucrez la Liverpool"


Demis după doar 6 luni pentru rezultate nesatisfăcătoare de la cîrma lui Liverpool, legendarul antrenor Roy Hodgson, a găsit puterea şi înţelegerea conducerii să-şi exprime pe site-ul clubului sentimentele trăite pe Anfield Road. "Să fiu managerul celor de la Liverpool a fost o reală onoare pentru mine. Orice antrenor ar fi incîntat să pregătească un club cu o istorie incredibilă, una dintre cele mai mari formaţii ale lumii. Sînt foarte supărat că nu am fost capabil să îmi las amprenta asupra echipei şi să particip cum ştiu mai bine la reconstrucţia formaţiei", a precizat Roy Hodgson, despăgubit cu nici mai mult nici mai puţin decît cu 9 milioane de euro pentru rezilierea angajamentului.

Patronul lui Liverpool, Tom Werner: "Ne-am gîndit la viitorul echipei"

"Nimănui, dintre cei cărora le pasă de echipă, nu i-a convenit parcursul nostru din acest sezon. Am fost nevoiţi să ne gîndim mult la viitor şi la ce ar fi mai bine pentru a merge înainte. Kenny are o experienţă deosebită în fotbal, iar el se va ocupa de Liverpool pînă la finalul stagiunii", a anunţat cît se poate de civilizat patronul lui Liverpool, Tom Werner, înlocuirea lui Roy Hodgson cu Kenny Dalglish.

Nimic despre prosciutto sau parmezan! Doar respect! Mult respect şi onoare!

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.