Alexandru Stamate jr., fiul fostului internaţional Alexandru Stamate, a fost golgeterul României în partida de debut la Mondiale, contra Croaţiei
La 2.08 metri, interul stînga e cel mai înalt "tricolor" din lotul lui Vasile Stîngă
Poartă pe umeri povara numelui tatălui său. Alexandru Stamate senior a intrat în istoria handbalului românesc după ce în 1985, în returul finalei Cupei EHF dintre Minaur Baia Mare şi ZTR Zaporojie, a marcat cu patru secunde înainte de finalul partidei golul care a adus trofeul la Baia Mare. Mai mult decît atît, execuţia a fost una incredibilă, aruncarea lui Stamate fiind aproape de la jumătatea terenului!
Născut golgeter
Stamate junior a moştenit şi el talentul tatălui. Campion naţional la juniori, în trei rînduri, a plecat să joace în străinătate. A evoluat în ligile inferioare din Franţa. A revenit acasă în 2009, întorcîndu-se la Baia Mare. "Peste tot pe unde am jucat, am fost golgeterul echipei", povestea Stamate junior pe siteul clubului Minaur, într-un interviu acordat acum un an de zile. Evoluţiile bune de la Minaur l-au propulsat însă la Reşiţa, el semnînd vara trecută un contract cu vicecampioana UCM.
A jucat cu "naţionala" de juniori a României la Europene, în 2001 şi 2002. În 2011 însă, Vasile Stîngă l-a chemat în "naţionala" mare, cu care participă la Campionatul Mondial din Suedia. E primul turneu final la seniori pentru interul stînga, ajuns la 28 de ani.
7 goluri cu Croaţia
În primul meci în Suedia, vineri seara, Stamate a punctat de 7 ori. Procentajul său a fost însă de doar 50 la sută. "Am făcut o primă repriză bună, am fost peste adversari, dar în partea a doua nu am mai putut ţine pasul cu vicecampionii lumii. Cred însă că am lăsat o bună impresie", a declarat Stamate. "Încercăm să jucăm mai bine în partidele viitoare şi ne dorim să trecem de faza grupelor", a încheiat "tricolorul".
Sporturi • Handbal • CM DE HANDBAL
Alexandru Stamate jr. a fost golgeterul României în partida de debut la Mondiale » Gigantul!
Articol de Marian Ursescu — duminică, 16 ianuarie 2011
{{text}}