International   •   Campionate   •   TURCIA

Pedriel e dorit de Fenerbahce: "Să plec din România a fost cea mai bună decizie!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 16 ianuarie 2011

Bolivianul vîndut de Steaua la Sivasspor după ce a prins numai 4 meciuri oficiale în tricoul roş-albastru este acum în atenţia unora din cele mai tari cluburi din Turcia. Printre acestea, Fenerbahce şi Besiktas!



Pedriel este considerat de specialiştii tuci un atacant de mare viitor, tocmai de aceea a ajuns în atenţia granzilor din Istambul. Bolivianul de 23 de ani a marcat în acest sezon 5 goluri pentru Sivasspor, în cele 9 meciuri oficiale în care a fost folosit.



"Trebuie să ajung la 15 goluri marcate pînă la finalul campionatului. Îmi convine postul pe care mă foloşeste antrenorul, atacant împins. Am jucat în România, dar nu m-am adaptat. Acum sînt foarte fericit că am ajuns în Turcia. A fost cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Deja văd Istanbulul, aştept să ajung la o echipă de acolo. Sînt tînăr şi am foarte mare încredere în calităţile mele, sînt un atacant din ce în ce mai bun!", le-a spus Pedriel jurnaliştilor turci.



Pedriel a ajuns la Steaua în 2008, dar nu a prins decît 4 meciuri, înainte să fie trimis la Steaua II. De cînd a fost luat de echipa din Ghencea, tînărul atacant a intrat şi în atenţia selecţionerului Boliviei. El a jucat în 4 meciuri internaţionale şi a marcat un gol.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.