Liga 1

Transferul lui Grigorie este în impas din cauza jucătorului » Fane se zgîrceşte

Articol de Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo i-a oferit lui Grigorie 10.000 de euro lunar, dar mijlocaşul solicită cu 2.000 de euro mai mult, fără să fie condiţionat de performanţele sportive



Mereu aproape de o revenire la Dinamo, Ştefan Grigorie a declinat de fiecare dată propunerea "cîinilor", nemulţumit de partea financiară. În vară, cînd Dinamo s-a ales cu 50% din drepturile federative ale mijlocaşului în urma trecerii lui Zicu la Timişoara, Grigorie a semnat o convenţie cu roş-albii prin care, din iulie 2011, va reveni în Ştefan cel Mare. A semnat acel acord pe un salariu de 120.000 de euro anual.

Acum, cînd dinamoviştii se înţeleseseră cu Rapid pentru transferul său, fotbalistul de 29 de ani a declinat propunerea, motivînd că îşi doreşte 12.000 de euro pe lună, cît are în Giuleşti, plus bonusuri de performanţă. "Andone îl vrea şi ar fi om de bază, dar se bucură la 2.000 de euro, bani pe care îi poate cîştiga şi aici în funcţie de performanţele sale sportive. El vrea să aibă această sumă garantată şi să nu depindă de evoluţiile sale", zic dinamoviştii.


7 meciuri a jucat Grigorie pentru Rapid în acest sezon de Liga 1 Bergenbier, fără a marca vreun gol

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.