Preşedintele demisionar al divizionarei secunde ACSMU Poli Iaşi, Grigore Sichitiu, a declarat luni că ar putea continua la gruparea din Dealul Copoului în cazul în care va avea la dispozţie un buget care să permită promovarea în Liga I. "Începând de duminică, mi-am încheiat perioada de 30 de zile în care eram obligat să asigur interimatul în funcţia de preşedinte executiv. Mâine, urmează să discut cu cei de la club şi rămân la Iaşi dacă am un buget cu care să atac promovarea în Liga I. Altfel, nu are niciun rost să continui la Iaşi", a spus Sichitiu Grigore Sichitiu a afirmat că pentru a lupta la promovare, ACSMU Poli are nevoie de câţiva jucători de valoare. "Nu voi mai face greşeala din vara anului trecut, când am făcut legitimări şi nu transferuri. Nu poţi merge la vânătoare fără gloanţe! Eu am discutat cu câţiva jucători de valoare, dar nu vine nimeni pe ochi frumoşi. Avem nevoie de câţiva jucători valoroşi, mai buni decât cei pe care îi avem noi acum, dacă se doreşte ca această echipă să promoveze în Liga I. Nu poţi promova cu jucători care au 500 de euro salariu", a subliniat Sichitiu. Grigore Sichitiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al clubului ACSMU Poli Iaşi la data de 15 decembrie şi până la 15 ianuarie a asigurat interimatul în această funcţie. Mediafax
{{text}}