Victor Piţurcă nu-şi face griji că nu va mai avea oferte de la cluburile din Liga 1, după scandalul cu Adrian Mititelu şi spune că are nevoie de o provocare adevărată pentru a accepta să pregătească o formaţie.
"Şi? Care e problema? Nu mai antrenez în fotbalul românesc. De parcă aş şi avea un climat favorabil şi, vai, o să-mi pară rău. Aşa cum am stat după echipa naţională mult timp, mai pot sta. Eu am nevoie de o provocare, aşa cum a fost Steaua cînd am decis să revin în antrenorat.
Am vorbit azi cu domnul Duru, nu e chiar aşa uşor de creat o echipă. Nu poţi lua o echipă, gen Gaz Metan CFR, o antrenezi şi o promovezi în prima ligă. Nu e chiar aşa uşor, e mai complicat decît credeam noi.
Nu am vrut să-l jignesc pe Lăcătuş, eu am vrut să trag un semnal de alarmă în privinţa patronilor din Liga 1.
Gigi e antifotbal, aude în stînga, în dreapta, de la un om din staff-ul lui cîte o părere, şi vorbeşte şi el la TV. Nu l-aţi văzut cînd făcea pe Giginho. De unde pînă unde să se priceapă Gigi la fotbal? El se pricepe la afaceri, la altele...
Chiar nu mi-am imaginat că un om care te sună aproape doi ani de zile, aşa cum a făcut Mititelu cu mine, pe care îl ajuţi, te împrumuţi... să se comporte aşa, să vină cu nişte motive puerile, de doi bani, nu m-am aşteptat. Nu credeam că Mititelu poate să aibă asemenea caracter, pentru nimic în lume.
Interesaţi-vă ce masă au cei de la Craiova, acum după ce am plecat eu. Nici Internazionale Milano, nici Barcelona nu mănîncă cum se mînca la Craiova cît am fost eu", a spus Piţurcă la "Contraatac", de la GSP TV.
{{text}}