Fotbal   •   Liga 1   •   UNIVERSITATEA CRAIOVA

Adrian Mititelu: "Dacă nu-şi retrag actele pînă luni, Găman şi Bărboianu vor avea de suferit"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 ianuarie 2011

Patronul Universităţii Craiova i-a ameninţat pe Valerică Găman şi pe Ştefan Bărboianu că vor avea de suferit şi riscă să fie suspendaţi dacă nu-şi retrag actele pentru a deveni liberi de contact, pînă luni. Adrian Mititelu i-a somat pe cei doi să se prezinte la echipă şi să uite de dezlegările în alb ale lui Piţurcă.



"Actele nu sînt legale pentru că ambele părţi ale unui contract trebuie să accepte datele din contract şi să fie prezente în momentul semnării. Mi-e foarte uşor să fac o plîngere, dar nu vreau să le fac niciun rău acestor jucători.



Cei doi jucători vor avea cel mai mult de pierdut. Dacă pînă luni îşi retrag actele, o să trec peste asta, dacă nu, eu nu îi iert, o să aibă de suferit. Fac un apel şi la parinţii lor, să îi trezească la realitate. Găman şi Bărboianu nu vor îmbrăca niciodată tricoul Stelei", a spus Adrian Mititelu la televiziunea Sportro.



Piţurcă are 3 dezlegări în alb, iar Mititelu îl acuză că i-a furat pe cei doi olteni pentru a-i vinde în Ghencea. "Problema cu cei doi este doar de imagine, nu vor ajunge niciodată la Steaua. Problema cu Piţurcă o voi rezolva în cîteva zile", a mai spus oficialul din Bănie

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.