Stranieri

Chivu a dat verdictul în restanţa cu Cesena (3-2) » Primul gol cu noul cap!

Cristi Chivu, Chivu, Inter

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul român nu s-a ferit să pună capul operat acum un an la centrarea lui Maicon. Apoi, în faţa camerelor TV, i-a dedicat Adelinei reuşita care o apropie pe Inter la 6 puncte de Milan



Aceeaşi poartă şi acelaşi colţ. La fel ca-n jocul cu Atalanta din primăvară, Chivu a marcat golul trei pentru Inter în restanţa cu Cesena (3-2). Reuşita cu care şi miercuri a închis tabela pe "Meazza" a fost decisivă, avînd o semnificaţie aparte. E primul gol semnat cu capul operat acum un an!

"Îl dedic soţiei mele şi întregii familii. Nu e întîiul gol cu capul, dar e primul cu noul cap", a mărturisit căpitanul "naţionalei". Care a explicat faza din prelungirile primei reprize: "Ce căutam în careu la centrarea lui Maicon? Clar, voiam să marchez. Meritul e al colegului meu, centrarea a fost superbă. Era mai greu să ratez decît să înscriu! Golul meu e important, însă sper să mai dau altele curînd. Cel pe care mi l-a negat Colucci, scoţînd de pe linia porţii, ar fi fost splendid".


Şansă la henţ
Chivu a recunoscut că a avut şi noroc pe final, cînd Cesenei i s-a refuzat un penalty: "La faza cînd am atins mingea cu mîna în careu nu a fost nimic intenţionat. Arbitrul decide. Nu ştiu dacă a fost cel mai bun joc al meu la Inter". Cu golul românului, integralist miercuri, campioana s-a apropiat la 6 puncte de liderul AC Milan, avînd de disputat încă o restanţă, cu Fiorentina.


"Reuşita lui Chivu dinaintea pauzei a fost cheia partidei cu Cesena"
Leonardo, antrenor Inter

"Chivu n-a mai avut o evoluţie atît de bună de pe vremea cînd juca la Roma. A marcat un gol şi ar fi putut reuşi «dubla», dar Colucci i-a refuzat această onoare"
Agenţia Datasport


8 goluri în Serie A a marcat Chivu de la transferul său în vara lui 2003: 6 pentru Roma şi două pentru Inter

270 de zile trecuseră de la ultima reuşită a lui Chivu în tricoul nerazzurro: gol cu Atalanta (3-1) pe 24 aprilie 2010

7,96 e media notelor acordate lui Cristi de cei 5.700 de fani pe site-ul oficial al clubului, a treia după Eto'o şi J. Zanetti

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.