Adriano Correia, fotbalistul Barcelonei, e convins că echipa sa va fi şi în acest sezon campioana Spaniei şi explică filozofia catalanilor, prin care aceştia păstrează o atmosferă excelentă în vestiar.
"Ador să joc pentru Barça, sînt oameni minunaţi la club şi, în ciuda faptului că vorbim despre o echipă campioană, care are unii dintre cei mai buni fotbalişti ai lumii, atmosfera e fantastică, toată lumea e prietenoasă.
Aici există o mentalitate diferită de cea de la alte echipe, nimeni nu se consideră superior. Aici nu există stele, nimeni nu încearcă să iasă în faţă. Clubul e mai important decît oricare dintre noi, ăsta e secretul prin care se păstrează o atmosferă atît de bună.
Un exemplu îl reprezintă faptul că am avut 3 candidaţi la Balonul de Aur, iar în vestiar atmosfera a fost fantastică. Foarte probabil, la alte cluburi asta ar fi cauzat probleme. Aici nu s-a întîmplat aşa. Toată lumea e fericită că Messi a cîştigat trofeul, la fel cum am fi fost pentru Xavi sau Iniesta", spune fundaşul dreapta al echipei antrenate de Josep Guardiola.
Adriano e convins că Barcelona va fi şi în acest sezon campioană: "Titlul nu e cîştigat, avem 4 puncte avans faţă de următoarea clasată, dar trebuie să continuăm să cîştigăm. Ne interesează foarte puţin ce face Real Madrid, mai sînt alte 18 echipe.
Sîntem singura echipă care depinde de ea însăşi pentru a cîştiga campionatul şi eu cred, sincer, că îl vom cîştiga", a spus Adriano, conform Sport.es.
International • Campionate • FC BARCELONA
Adriano: "Cred, sincer, că Barça va fi din nou campioană. Depindem doar de noi"
Adriano Correia
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 21 ianuarie 2011
{{text}}