Avem o reprezentată la Campionatele Europene de Patinaj Artistic de la Berna 2011. Ea se numeşte Sabina Măriuţă, are 15 ani şi locuieşte, împreună cu familia, în Canada.
Sabina s-a născut la Iaşi, iar pe cînd avea numai 4 ani a părăsit România. În ţara adoptivă, micuţa a practicat baletul şi patinajul artistic.
Cine este Sabina Măriuţă
În 2010 a fost campioană naţională de seniori a României. În 2011 va participa sub culorile naţionale la Europene, Mondiale şi la Festivalul Olimpic al Tineretului European.
În noiembrie 2010 a participat la "Crystal Skate", unde a ocupat locul 8 la programul scurt şi locul 5 la programul liber. În clasamentul final, românca s-a clasat pe locul 6 la senioare.
Obiectivul româncei este calificarea la Jocurile Olimpice de la Soci
"Programul meu conţine trei sărituri triple, dublu axel, piruete de nivel 4-5 şi secvenţe de paşi. Obiectivul meu la Europene şi Mondiale este să mă calific în finală, iar dacă evoluţia mea este fără greşeală am foarte mari şanse".
Campionatele Europene de patinaj artistic, ediţia 2011, se desfăşoară la Berna în perioada 24 - 30 ianuarie, la Berna, in Elvetia.
Chiar dacă ruşii au reuşit de fiecare dată să impresioneze publicul şi juriul cu evoluţii impresionante, la această ediţie specialiştii nu aşteaptă victorii prea mari de la sportivii ruşi.
Şi asta în condiţiile în care campioana Rusiei, Adelina Sotnikova şi deţinătoarea medaliei de argint, Liza Tuktamaseva, sînt prea tinere, iar potrivit regulamentului ISU, nu au dreptul să participe la Campionatele Europene sau Mondiale. De aceea, Rusia va fi reprezentată la Berna de Alena Leonova şi Xenia Makarova, scrie site-ul Federaţiei.
În prezent, România are numai 3 patinoare acoperite: patinoarul olimpic de la Braşov, cel mai modern din ţară la ora actuală, patinoarul de la Miercure Ciuc şi "Mihai Flamaropol" din Bucureşti.
Foto: arhiva personală
{{text}}