Auto

Doi români la Superbike

Articol de Valentin Damian  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Prima echipă românească din istoria mototciclismului românesc va concura în sezonul 2011 în Campionatul Mondial de Superbike, categoria Supersport.


Echipa se numeşte PTR România (Performance Technical Racing) şi este formată din Robi Mureşan şi Cătălin Cazacu. Este o competiţie importante din motociclism, pentru majoritatea piloţilor reprezentînd rampa de lansare pentru Superbike şi Moto GP. Toate cele 12 etape sînt transmise în direct pe Eurosport, iar audienţa la un Grand Prix poate ajunge şi la 200.000 de spectatori.


Antrenamente în Portugalia
Robi Mureşan nu se află la prima participare. A mai fost acum doi ani şi s-a clasat pe locul 16. Motocicletele pe care vor alerga Mureşan şi Cazacu sînt Honda CBR 600. "Sînt motociclete de stradă de 120 CP, dar, preparate, puterea ajunge la 150 CP. Robi Mureşan şi-a fixat şi obiectivul, clasarea în primii 10. Pînă atunci, cei doi români vor pleca în Portugalia şi Spania pentru antrenamente. "Trebuie să ne obişnuim cu motocicleta. Este nevoie de o acomodare. Chiar dacă cilindreea este aceeaşi, nici o motocicletă nu seamănă cu alta. În fiecare an, apare ceva nou, suspensia fiind unul dintre exemple", a povestit Robi.


Nu merge cu motocicleta în România
Pilotul de 19 ani a mărturisit că nu se antrenează deloc în România pentru că nu are unde. "Aici facem doar antrenamentele fizice. Ar fi foarte bun un circuit şi la noi. Mulţi şi-ar descărca adrenalina şi, de ce nu?, ar învăţa să meargă şi cu ele". Robi Mureşan a mărturisit că nici măcar nu merge cu motocicleta în România!


Robert Mureşan
19 ani
- aleargă din 1999
- primul lui "motor" (50 cmc, 3-4 CP) l-a avut la 8 ani
- două podiumuri la Campionatul European 2005
- locul 26 la Campionatul Mondial, clasa 125 cmc, 2006
- locul 18 la Campionatul Mondial, clasa 125 cmc, 2007
- locul 20 la Campionatul Mondial, clasa 125 cmc, 2008
- locul 16 la Campionatul Mondial, Supersport, clasa 600 cmc


Cătălin Cazacu
26 de ani
- se află la prima sa participare la un Campionat Mondial


600.000 de euro sînt necesari pentru o echipă pentru a participa la Campionatul Mondial de Superbike, clasa Supersport


Etapele din Supersport
Phillip Island, Australia (27 februarie)
Donington, Marea Britanie (27 martie)
Assen, Olanda (17 aprilie)
Monza, Italia (8 mai)
Miller Motorsport Park, SUA (30 mai)
Misano Adriatico, San Marino (12 iunie)
Motorland Aragon, Spania (19 iunie)
Brno, Cehia (10 iulie)
Silverstone, Marea Britanie (31 iulie)
Nurburgring, Germania (4 septembrie)
Imola, Italia (25 septembrie)
Magny- Cours, Franţa (2 octombrie)
Portimao, Portugalia (16 octombrie)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.