Novak Djokovici s-a calificat în finala turneului de la Melbourne, eliminîndu-l pe Roger Federer
În sesiunea de seară a zilei de ieri de la Australian Open, pe arena principală Rod Laver, s-a derulat al 20-lea episod din serialul confruntărilor "Roger Federer-Novak Djokovici", episod la finalul căruia sîrbul a ieșit învingător. Favoritul numărul trei s-a impus cu 7-6 (3), 7-5, 6-4 în fața deținătorului trofeului din 2010.
Djokovici s-a calificat în finala de la Melbourne, trofeu pe care l-a cîștigat în 2008. Și atunci, în semifinale, a trecut de Federer, tot în minimum de seturi. "Este unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am jucat în ultimul timp. Sînt fericit că am reuşit să joc bine în momentele importante. Este o plăcere să joc cu Roger Federer de fiecare dată", a spus sîrbul.
Deși a afirmat că i-ar fi plăcut să obțină o nouă victorie, Federer a recunoscut superioritatea adversarului. "Ştiam că va face un meci foarte bun. Nu am ştiut că eu voi juca atît de prost. Este o mare dezamăgire, dar el a jucat foarte bine cînd era nevoie, iar eu nu. Novak a fost cel mai bun de pe teren astăzi", a declarat elvețianul.
Fără Nadal și Federer
După trei ani, de la ediția din 2008 a aceluiași turneu, în ultimul act al unui Grand Slam, nu vor fi prezenți Rafael Nadal sau Roger Federer. Ibericul a fost eliminat în sferturile de finală de compatriotul său, David Ferrer. Atunci eroii au fost Novak Djokovici și Jo-Wilfried Tsonga, acum același sîrb și cîștigătorul din partida Andy Murray și David Ferrer.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}