Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamoviştii l-au integrat foarte repede pe Pătraşcu

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 28 ianuarie 2011

Pătraşcu a fost prezentat oficial ieri, apoi a dat drumul la antrenamente. Prima impresie: pare deja de-ai casei





Ultimul venit, pe acte, în Ştefan cel Mare, Bogdan Pătraşcu, 31 de ani, nu mai are nevoie de timp pentru adaptare. Finul lui Cătălin Munteanu, dar şi bun prieten cu Mărgăritescu, "Bebe" este deja în elementul lui la Dinamo. S-a văzut şi ieri, la primul antrenament cu "cîinii". Mijlocaşul s-a implicat în "jocurile" comandate de antrenori, a vorbit mult cu ceilalţi coechipieri şi pare bine pus la punct cu pregătirea fizică. A fost atent la fiecare exerciţiu şi a primit laude pentru asta. Tocmai de aceea nu este exclus ca el să debuteze deja diseară, în amicalul cu Obolon Kiev.



La prezentarea oficială, Pătraşcu a anunţat faptul că a semnat pe un an şi jumătate cu roş-albii şi va purta tricoul cu numărul 8. Cel purtat, cîndva, de Florentin Petre, fostul jucător-simbol al "cîinilor", care i-a transmis miercuri, în avion, cînd cei doi au venit împreună în Antalya: "Îţi las şi locul din autocar, cel cu numărul 4, dar vezi să iei trofee multe cu echipa. Să porţi tricoul meu cu mîndrie".





"Nu mi-e frică. Cunosc mulţi băieţi de la Dinamo, n-am nevoie de acomodare. Sper să fiu un fotbalist care să aducă trofee pentru <cîini>"

Bogdan Pătraşcu, mijlocaş Dinamo



"Bebe are experienţa a 9 ani de campionat italian, poate fi şi un executant bun de lovituri libere, dar poate evolua şi fundaş stînga. Este riguros tactic"

Ioan Andone, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.