Atacantul i-a cerut lui Liverpool să reconsidere oferta de 40 de milioane de euro a campioanei. El are oricum o clauză eliberatoare de 58 milioane
Adebayor la Real? Dzeko la Manchester City? Van Bommel la Milan? Fleacuri. Roman Abramovici lucrează la un megatransfer: Fernando Torres! Patronul lui Chelsea i-a propus lui Liverpool 40 de milioane de euro pentru campionul mondial din 2010 şi are şanse bune să-l vadă în curtea sa pînă la finele lunii.
În primă fază, "cormoranii" au refuzat oferta. Dar se pare că e doar o strategie de a mai obţine bani în plus, pentru că şanse reale de a-l ţine pe internaţionalul spaniol pe loc nu sînt.
Atacantul în vîrstă de 26 de ani are o clauză eliberatoare în contract, cifrată la 58 milioane de euro, iar altfel decît în alţi ani, cînd manager era compatriotul Rafa Benitez, voinţa lui e de a pleca. I-a şi mărturisit-o noului patron, John Henry, împreună cu rugămintea de a reconsidera situaţia.
38 milioane euro e suma cu care Liverpool l-a cumpărat pe Torres în 2007 de la Atletico Madrid
6,6 milioane euro net anual încasează internaţionalul spaniol la "cormorani"
"Sînt mulţumit. Clubul face tot ce-i stă în putinţă pentru a întări echipa. Torres? Nu comentez"
Carlo Ancelotti, manager Chelsea
Bani de reconstrucţie
Milioanele pe care le va lua pe Torres, Liverpool le-ar investi în echipă. Potrivit tabloidului Daily Mirror, astfel s-ar putea rezolva rapid achiziţiile lui Luis Suarez (Ajax) şi Charlie Adam (Blackpool), aflate deocamdată în suspensie din cauza lipsei de lichidităţi.
{{text}}