Handbal

HCM Constanţa l-a luat pe Novanc » Prima lovitură

Articol de Ionuţ Coman  —  Monday 30th of November -0001 12:00

HCM Constanţa l-a transferat pe pivotul naţionalei României, Marius Novanc



Campioana HCM Constanţa a făcut prima mutare pe piaţa transferurilor în acest an. Constănţenii l-au acontat pe pivotul Marius Novanc, liber de contract după despărţirea de Pandurii Tg. Jiu. Internaţionalul în vîrstă de 30 de ani, care a participat cu naţionala României la Campionatul Mondial din Suedia, a semnat un contract valabil pînă în vara anului viitor.

"Mă bucur mult că am ajuns la HCM Constanţa, un club cu un palmares bogat, care îşi fixează obiective tot mai importante. Am vorbit şi cu ceilalţi colegi din naţională care joacă la Constanţa şi am ales gîndindu-mă la viitorul meu. Pentru acest sezon îmi doresc să depăşim faza grupelor în Liga Campionilor, să cîştigăm campionatul, iar din viitorul sezon să formăm o echipă şi mai puternică, care să se lupte de la egal la egal cu orice adversar din Europa", a spus Novanc, care va trebui să-l înlocuiască pe Silviu Băiceanu, indisponibil pînă la finalul sezonului, după ce a fost operat de menisc.

"Novanc este un jucător bun, cu experienţă, care ne poate ajuta în retur", a declarat antrenorul Ion Crăciun. Novanc ar putea fi urmat de alt internaţional, interul stînga Alexandru Stamate, de la UCM Reşiţa, aflat în discuţii cu gruparea de pe Litoral.


4.500 de euro e salariul lunar pe care-l va primi Novanc la HCM Constanţa

17 goluri a marcat Novanc pentru România la Mondialul din Suedia în cele 7 partide disputate


Debut azi, cu Bacău
Marius Novanc a mai evoluat în cariera sa la Poli Timişoara, Steaua Bucureşti şi Energia Tg. Jiu. Cu Steaua a jucat în grupele Ligii Campionilor şi a cîştigat Challenge Cup în 2006. La HCM Constanţa el va purta tricoul cu numărul 3, pe care-l va îmbrăca pentru prima dată chiar azi, în amicalul cu Ştiinţa Dedeman Bacău.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.