Ilie Dumitrescu se simte acum mai bine printre tablourile de mii de euro, la un pahar de vin roşu Ferghettina Curtefranca, făcînd schiţe cu stiloul său Mont Blanc şi privind cum trece timpul la un ceas de mînă Hublot
„Locul în care îmi face plăcere să iau prînzul este Hanul cu Tei, localul meu din centrul vechi. Puteam să ne întîlnim oriunde altundeva, dar vreţi ceva ce mă reprezintă", îşi intră Ilie Dumitrescu în rolul de amfitrion, întîmpinîndu-ne în capul scărilor largi cu balustradă de lemn, flancate de oglinzi veneţiene. Totul pare desprins dintr-un conac boieresc.
„Eu sînt un tip care greu găseşte un loc pe placul său. Sînt om de acţiune, nu îmi place să stau. Dar Hanul cu Tei a devenit casa mea. E locul din care fac parte”
Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu și Places des Antiques
Îmbrăcat în costum impecabil, accesorizat cu butoni, ceas şi stilou, îşi expune evident stilul despre care va face mai tîrziu o mică dizertaţie. La 42 de ani îmbină explicaţiile despre tablouri de Ciucurencu, Iser şi Schweitzer-Cumpăna cu expresii mucalite de vestiar, la care face cu ochiul: "Ăsta e fentă maximă".
„Hai să vă povestesc ce înseamnă acest loc. Ideea există în Paris, şi am vrut să o pun în practică aici: Place des Antiques. Locul în care anticarii celebri îşi aduc marfa, pictorii pun lucrările pe pereţi ca să le vîndă, spaţiul unic din zona istorică unde studenţii de la arte vin să cumpere vopseluri şi pensule. E lumea lor, un mall al artei, deşi sună prost mall. Conceptul e îmbinat cu restaurantul şi cafeneaua Embassy Hanul cu Tei, ale cărei ferestre dau spre celebra stradă Lipscani. Vedeţi, totul e îmbibat de istorie", spune Ilie gesticulînd din mînă.
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu la Hanul cu Tei
"La un moment dat, prin anul 2004, cînd oamenii investeau nebuneşte în zona de nord, m-a atras Centrul istoric", îşi începe Ilie povestea întîlnirii cu Hanul cu Tei. "Iniţial, am vizitat cafeneaua de la Carul cu Bere, dar nu s-a concretizat nimic. Plecînd, cineva m-a invitat aici. Am venit, am studiat totul şi m-am decis".
Fără să încerce o linguşire mascată, Dumitrescu spune că un mare merit pentru felul în care arată acum Centrul vechi îi aparţine primarului Oprescu: "El a refăcut zona istorică. Înainte, strada Lipscani, important centru comercial şi istoric, era o mare groapă".
"De unde aplecarea mea către artă. Uite un exemplu pragmatic. Dacă un Van Gogh, un Picasso, costă milioane de euro, Zidane a costat 70 de milioane de euro, Cristiano Ronaldo o sută de milioane"
Salată a la Ilie Dumitrescu
Fostul fotbalist e mîndru că şi-a pus amprenta în meniul de la Embassy Hanul cu Tei. "Uite, la aperitiv luăm şi o salată care îmi place mie mult, de fapt, e creaţia mea. Are salată iceberc, ruccola, roşii cherry, ton, un pic de balsamico de calitate, lămîie şi ulei de măsline". Adaugă zîmbind uşor ruşinat: "Şi, dacă suporţi şi programul ţi-o permite, puţină ceapă. Roşie!". Ilie pare timorat că a introdus ceapa în stilul de viaţă "elegant spre clasic".
Ironii cu Ceauşescu
Un singur moment a reuşit să îl scoată pe Ilie din calmul său englezesc şi să-l introducă în colericul dîmboviţean: o pană de curent de aproximativ o oră. A luat nervos telefonul: „E inadmisibil ce se întîmplă, e a şasea oară în ultimele zile. Ştiu, îmi veţi da un număr de ordine pentru reclamaţie, 7883, l-am reţinut, ca şi pe precedentele cinci, de la 7835, 7861, 7880. ..Măcar faceţi un program ca pe vremea lui Ceauşescu, să fim pregătiţi, să aprindem lumînări. Da, de la Hanul cu Tei vă sun, Ilie Dumitrescu e numele meu. Vă mulţumesc".
Meniul ales de Ilie Dumitrescu
Aperitiv
Green garden salad, Salată de ton după reţeta inventată de Ilie, tapasuri cu frigărui de pui, miel şi vită cu chorizo
Fel principal
Frigărui de creveţi
Desert
Cheescake, tort de ciocolată şi tiramisu cu fructe de pădure
Băuturi
Vin Ferghettina Curtefranca 2005, apă oligominerală Aqua Panna de la San Pellegrino
"Mama mi-a zis: <<Să mori nu e un lucru fantastic. Fantastic e să-ţi trăieşti viaţa aşa cum vrei>>. După două zile, ea a murit"
Ilie Dumitrescu nu se consideră snob şi spune că nu regretă nimic din episodul Steaua
APERITIV
- Ce legătură este între fotbal şi pictură?
- Eu zic că e. Fotbalul nu e o artă? Dacă pentru un tablou bun se plătesc zeci de mii de euro, pentru un fotbalist bun se plătesc milioane.
- Noi ne refeream la tine. Ce legătură poate să fie între Ilie Dumitrescu şi tablouri?
- Nu pot să spun că am fost pasionat de pictură. Mulţi poate că ar spune asta, că de mici iubeau arta, tablourile. Eu nu vreau să fiu ipocrit. E ceva ce mi-a venit pe parcursul vieţii. Am fost în multe ţări, am intrat în multe case de oameni bogaţi. Am învăţat că în orice locuinţă trebuie să existe un tablou, un obiect vechi, care să-ţi înnobileze casa. La noi sînt oameni care au maşini de milioane şi n-au un tablou pe pereţi. Dar pasiunea pentru pictură, pentru artă în general, o am de cînd am cumpărat Hanul cu Tei.
- De unde pînă unde ai ajuns să cumperi un astfel de loc?
- Poate că am simţit ce oportunităţi vor apărea. Cam cum am simţit pasa aia a lui Hagi cu Argentina, na! (Rîde). Tocmai pentru că am umblat mult şi ştiu că peste tot există o astfel de zonă. Trebuia să apară şi la noi. Mi-a plăcut din prima clipă. Cînd intri aici, în curtea Hanului, vara mai ales, te simţi în altă ţară.
- Cît te-a costat?
- Aţi început şi voi ca Ioaniţoaia. Se vede că v-a crescut, numai el întreba d-astea. Ce contează cît a costat, important e că a ieşit ceva frumos.
- Ai fost obligat să pătrezi specificul?
- Nu, nici vorbă. Am fost obligat să păstrez doar arhitectura exterioară.
- Deci puteai să faci o şaormărie, de exemplu?
- De unde vă vin, măi, ideile astea? Cum să faci şaormărie aici? Puteam să fac hotel, de exemplu. Sau cazino. Dar am preferat altceva. Era totuşi o zonă simbolică pentru comerţul cu artă. Şi eu zic că a ieşit un concept rar întîlnit în România, restaurant şi 12 galerii de artă sub acelaşi acoperiş. Poţi să mănînci şi, dacă-ţi place un tablou, pleci cu el.
- Şi dacă n-ai bani?
- N-ai bani, nu-l iei. Măcar stai într-un loc frumos. Bei o cafea înconjurat de opere de artă.
- Parcă ai încercat şi tu să pictezi, nu? Cînd erai în Mexic.
- Am luat nişte lecţii. De fapt, una singura. Asta e şi ideea. După prima lecţie, 95 la sută se lasă. Eu m-am lăsat. (Rîde). A fost o nebunie, a durat 4 ore, dar mi-am dat seama că nu e de mine. Ca să pictezi, trebuie să ai o anumită stare, transmisă de sus, din creier. E ca la fotbal, într-un fel. Execuţiile se fac cu picioarele, dar creierul e cel care spune ce să faci. La mine a spus. Să mă las şi să merg mai departe cu fotbalul.
FELUL PRINCIPAL
- Hai la fotbal, atunci! Regreţi episodul Steaua?
- Nu regret nimic din ceea ce am făcut în viaţă. A fost visul meu să antrenez Steaua, mi l-am îndeplinit. Eu consider ca a antrena Steaua, ca român vorbesc acum, ca stelist, e altceva decît a antrena, să zicem, pe AEK Atena sau PAOK, nume mari, dar nu la fel de mari pentru mine ca Steaua.
- Totuşi ideea asta de a o face pe gratis?
- Ce are ideea asta? I-am zis lui Gigi de la bun început că n-am nevoie de nici un ban. Eu am fost la clubul ăsta de la 8 ani, era un moment în care am simţit că pot să ajut, că pot să întorc într-un fel ceea ce am primit. M-ai întrebat dacă regret ceva. Poate că regret, de fapt, mai bine spus e că-mi pare rău, că n-am putut să fac mai mult.
- Îţi reproşezi ceva din deciziile luate?
- Nu. Şi acum aş face la fel. Nu pot să nu mă gîndesc că poate a fost şi o conjunctură care nu mi-a fost favorabilă. Aduceţi-vă aminte în ce moment am luat eu Steaua, ce discuţii erau. Apoi a venit momentul aducerii lotului de la Urziceni, alt episod greu de gestionat.
- Adică tu n-ai fost de acord ca Steaua să-i ia pe aceşti jucători?
- Nu aşa se pune problema. Sînt conştient de numele, valoarea şi performanţele lor. Am spus atunci că nu va fi uşor să formăm o echipă peste noapte. Plus de asta, ca să te adaptezi la Steaua e ceva diferit. Climatul, mentalitatea, istoria, cerinţele, toate sînt diferite de ce trăiseră ei la Urziceni. Nu mai zic de presiune. La Steaua presiunea e imensă, sînt milioane de suporteri care vor rezultate
- Nu regreţi nici măcar că ai luat cam repede decizia să demisionezi?
- Nici măcar asta. Cînd am văzut că fanii nu mă mai respectă, că n-au înţeles de ce şi pentru ce am venit eu, că-mi cer să plec din minutul 70, în condiţiile în care echipa trebuia încurajată, pentru că nici măcar nu era condusă şi încă putea cîştiga meciul ăla cu Astra, nu mai spun că eram în cărţi pentru titlu, atunci m-am hotărît. La revedere, eu îmi văd de drumul meu!
- Ce părere ai de plecarea lui Bogdan Stancu?
- Mă bucur tare mult pentru el. Eu am zis de cînd eram antrenor, trebuie să existe înregistrările, că Bogdan Stancu poate juca la o echipă mare. La el nu e doar simţul golului foarte dezvoltat. E foarte disciplinat tactic şi asta place oricărui antrenor, face foarte bine ambele faze, tranziţia de la atac la apărare e mai simplă cu el în echipă. Eu, de exemplu, nu eram aşa disciplinat ca el şi cred că şi eu am fost un fotbalist bun, nu?
- Va suferi Steaua fără el?
- Va suferi, clar, dar va trebui să se descurce. Mai sînt destui jucători valoroşi acolo, plus că sigur o să aducă MM pe altcineva care să-l înlocuiască. Aaa, uite, daca vreţi şi asta regret, că n-am putut să lucrez cu MM Stoica şi la Steaua, nu doar la Digi.
- Bogdan Stancu sau Mutu, la echipa naţională?
- Acum, azi, Bogdan Stancu e prima opţiune. Dar dacă Mutu joacă şi e în formă, clar trebuie să începi cu Mutu. E dintre cei care pot face diferenţa.
- Ultima întrebare fotbalistică. Dacă va mai veni vreo ofertă să antrenezi, ce vei face?
- De la Steaua?
- De la Steaua sau din altă parte.
- O s-o analizez, normal. Uite care e treaba. Eu sînt un om care găseşte rar un cadru în care se simte bine. Iar acum mă simt bine. Aici la Han, la Digi, unde sînt numai oameni de calitate. Uite, de exemplu, după meciul cu Astra, imediat cum mi-am anunţat demisia, Alex Oprea, peşedintele RCS-RDS, mi-a trimis un SMS: <<Acum poţi să te întorci acasă>>. Pe mine m-a mişcat foarte mult lucrul ăsta şi n-o să uit prea uşor.
DESERT
- Cum crezi că eşti identificat? Ca un tip ce are grijă de el, de imaginea lui, sau ca un snob?
- În mare măsură mă interesează mai puţin o etichetă pusă de alţii. Eu sînt eu. Cel mai important e să mă simt bine. Mama, Dumnezeu s-o ierte, mi-a zis un lucru pe care n-o să-l uit niciodată. <<Să mori nu e un lucru fantastic, e chiar foarte uşor. Fantastic e să-ţi trăieşti viaţa aşa cum vrei, să faci în viaţă tot ceea ce îţi place şi ceea ce simţi>>. După două zile, ea a murit. Iar ăsta a devenit crezul meu. Să mă simt bine, să mă gîndesc mereu la mine.
- Bine, atunci putem remarca şi că îţi place să te upgradezi, să schimbi marca ceasului sau croiala costumului în funcţie de trend.
- E vorba de stil şi, repet, de ce mi-a spus mama, să fac ce îmi place şi ce simt. Să mă simt eu bine. Eu, şi cînd duc gunoiul, trebuie să fiu îmbrăcat cu un anume stil. Aşa mi-e mie bine.
- Cum arată acum o zi din viaţa lui Ilie Dumitrescu?
- Fooooarte liniştită. Mă trezesc pe la ora 10.30. Apoi mănînc un iaurt, fructul de la o rodie şi un toast bio, din făină neagră, făcut în casă.
- Faci pîine în casă? E foarte bine.
- Nu eu, femeia.
- Am înţeles, e bine că vă faceţi pîinea voi, evitaţi produsele pline de chimicale.
- Omule, pîinea nu o facem noi, ci bucătăreasa. Am zis femeia în sensul de bucătăreasă, nu de prietena mea. Că eu aşa consider că femeia e femeie, mă refer la cea cu care trăieşti, şi bucătăreasa e bucătăreasă. Că doar nu faci dragoste cu iubita căreia îi miroase părul a prăjeală. Aţi priceput la ce mă refeream, da?
- Am priceput. După toastul bio ce urmează?
- Merg să înnot la Raddison. Nu concep ziua fără înot. Apoi vin la Hanul cu Tei, unde mă simt în largul meu printre toate picturile astea. Seara merg la emisiune la Digi.
- Un spectacol? Un film, o carte?
- Merg la spectacole din cînd în cînd, însă nu îmi închei ziua fără să citesc.
- Ce carte ai acum pe noptieră?
- Confesiunile unui psihiatru de Henry Levis Nison.
- Se spune că graniţa dintre psihiatru şi pacient e foarte fragilă, ai simţit asta cititnd cartea?
- (Rîde cu poftă) Aşa este, dar nu e cazul meu. Sînt un tip de acţiune, realist. Încă nu mă tentează ideea depresiei.
- Mai ţii legătura cu Letiţia?
- Letiţa e mama copiilor mei şi o respect foarte mult. Avem o relaţie civilizată. Normal că mai ţinem legătura.
- Cum e viaţa ta cu noua prietenă?
- Nu intru în această discuţie! Mi vida es mi vida. Atît. Vreţi cancanuri? Îmi pare rău, nu sînt omul!
MENIU
APERITIV
Legătura dintre artă şi fotbal
FEL PRINCIPAL
Steaua, Bogdan Stancu, echipa naţională, Mutu
DESERT
O zi din viaţa lui Ilie Dumitrescu, fosta şi actuala logodnică
{{text}}