Liga 1

Schimb între dinamovişti :D » "Ronaldo" de Albania

Articol de Augustin Roman  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo îl vrea pe mijlocaşul omologilor de la Tirana, Elis Bakaj. Oficialii albanezi vor veni săptămîna viitoare la negocieri


Roş-albii i-au găsit înlocuitor lui Adrian Cristea, plecat la Universitatea Cluj, în Albania. Mijlocaşul de creaţie pe care şi-l doreşte Ioan Andone se numeşte Elis Bakaj, joacă la Dinamo Tirana, şi a fost propus în Ştefan cel Mare de Sulejman Demollari, fost jucător al "cîinilor" în anii '90.

Şefii dinamovişti susţin că s-au înţeles verbal pentru Bakaj (23 de ani), iar la începutul săptămînii viitoare îi aşteaptă la negocieri pe omologii de la Tirana. "Nu am avansat încă nici o sumă, dar nici ei nu au spus cît vor. E posibil să-l transferăm definitiv sau să-l luăm în coproprietate", zic "cîinii", care nu vor să dea mai mult de 300.000 de euro pe fotbalist.

Bakaj este un adevărat star în ţara sa, unde a primit titulatura de "Ronaldo" pentru măiestria cu care loveşte mingea la loviturile libere. În acest sezon, Bakaj, care are deja 12 selecţii la echipa naţională a Albaniei, a jucat în 15 partide pentru Dinamo Tirana şi a marcat 10 goluri.


1,5 milioane de euro este preţul lui Bakaj pe piaţa transferurilor, conform transfermarkt.de

15 goluri a marcat Elis Bakaj pentru Dinamo Tirana în cele 29 de partide jucate


"Vom veni săptămîna viitoare la Bucureşti să negociem. Momentan, nu e nimic clar în privinţa lui Bekaj. Să vedem dacă se înţeleg cele două cluburi"
Sulejman Demollari


Ruch Chorzow susţine că l-a acontat!
Dinamo îşi freacă mîinile de bucurie că l-ar putea transfera pe micul star al Albaniei. Numai că acest lucru ar putea să nu fie atît de simplu pe cît pare, întrucît Dinamo Tirana mai negociază şi cu alte cluburi. Bakaj este în atenţia grupărilor FC Sion, Borussia Dortmund şi Chievo, însă cei care susţin că l-au acontat deja pe mijlocaş sînt cei de la Ruch Chorzow. "Îl aşteptăm pentru a-l vedea la joc puţin şi pentru a rezolva detaliile transferului său", susţine directorul sportiv al polonezilor, Miroslaw Mosor.


Inbox:
- Mircea Rednic a dezvăluit că a fost aproape să-l transfere pe Ionel Dănciulescu la Hazar Lankaran: "Mă înţelesesem cu <Danciu> să vină, dar nu l-au mai lăsat conducătorii lui Dinamo să plece".
- Gigi Becali ironizează Dinamo: "Hamburg voia neapărat să plătească acum 5 milioane de euro pe Torje. Erau nerăbdători să nu-l scape. Păi, unde scăpa, pe mirişte?! Cred că l-ar vinde şi pe o ofertă de 5 milioane împărţit la doi!".
- Cristian Bălgrădean ar putea fi împrumutat în retur tot la Unirea Urziceni, unde a evoluat şi în prima parte a campionatului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.