Tînărul de 25 de ani crede că are un înger păzitor pe pîrtie: casca de protecţie. Ea l-a scăpat în repetate rînduri de la o tragedie, iar acum e un accesoriu indispensabil pentru Bogdan
Bogdan Ciopaşiu e manager IT la o companie din Bucureşti, iar din 2006, cînd avea 20 de ani, a devenit un fervent practicant de snowboard. Se dă cu placa pe pîrtie sau pe trasee neamenajate şi caută adrenalina cu orice preţ, dar nu uită să poarte cască. Aşa a scăpat de la moarte de trei ori!
"Mi-ar fi sărit creierii"
La numai un an de cînd a început vacanţele extreme, tînărul a suferit primul accident: "Eram în Austria, prin 2007, şi nu aveam prea mare experienţă. M-am dat într-un parc amenajat, m-am răsucit aiurea şi am căzut direct în cap. Norocul meu a fost că purtam casca".
Urmează un alt episod, tot în Austria, în 2009. "Am nimerit pe gheaţă, aveam viteză mare, m-am dezechilibrat şi am căzut foarte rău. M-am lovit cu capul de pămînt de mi-a sărit casca, deşi era legată sub bărbie. S-a dus cîţiva metri, cu tot cu ochelarii de protecţie! M-am gîndit cum aş fi arătat fără ea şi am rămas şocat cam pe unde mi-ar fi sărit creierii", îşi aminteşte tînărul.
Episodul 3: izbitură cu capul de un copac
La puţin timp după al doilea incident, a mai păţit-o o dată. "Făceam free-ride prin pădure, cînd m-am lovit cu capul de un copac. Nu-mi venea să cred că se întîmplă iar! Dar casca m-a scăpat din nou", spune Bogdan.
După trei accidente din care a ieşit neatins, pentru Bogdan casca a devenit
indispensabilă: "Nu merg nici doi metri fără ea. Mi-e frică să mă urc altfel pe snowboard, mai ales că echipamentul m-a scăpat de atîtea ori".
Deşi a fost la un pas de o tragedie, tînărul are puterea să se şi amuze: "Casca asta a fost rezistentă, are doar cîteva julituri. I-am pus nişte stickere şi e ca nouă. A trecut ea prin atîtea peripeţii, dar o port în continuare, fiindcă îmi dau seama unde aş fi fost în absenţa ei. Prefer să rămîn viu, cu casca mea inestetică pe cap, decît să mor, cu o căciuliţă drăguţă, purtată la mişto".
"Pe snowboard eşti vulnerabil, ai picioarele imobilizate. Trebuie să ştii să cazi, iar casca face restul"
Bogdan Ciopaşiu, practicant de snowboard
Snowboard în Cişmigiu: casca e obligatorie
Pentru pasionaţii de snowboard din Capitală, există amenajată o structură artificială în parcul Cişmigiu, singurul loc în care, cu placa, te poţi simţi ca la munte. Locaţia se află în vecinătatea patinoarului. Accesul e gratuit, instalaţia fiind pusă la dispoziţie de Primăria Bucureştiului. Condiţia este una singură: casca de protecţie, fără de care organizatorii nu permit accesul riderilor.
6 cluburi de snowboard activează în campionatul naţional din România: Sinaia şi Sibiul au cîte două, iar Predealul şi Braşovul cîte unul
70 este numărul de snowboarderi legitimaţi la cluburile din campionatul intern
Sporturi • Poarta casca • POARTĂ CASCA!
A scăpat miraculos din 3 accidente la snowboard: "Mai bine viu, cu cască, decît mort, cu o căciuliţă"
Articol de Ionuţ Curea — marţi, 01 februarie 2011
{{text}}