Sporturi   •   Atletism   •   DECIZIE

CS Farul Constanţa e primul club care nu mai are sportivi dublu legitimaţi » Au renunţat la Nicoleta Grasu

Articol de Mirela Neag   —  miercuri, 02 februarie 2011

CS Farul Constanţa este primul club care s-a conformat noilor ordine ale ANST şi nu mai are sportivi dublu legitimaţi





Nu se împlinesc nici două săptămîni de cînd preşedintele ANST, Doina Melinte, a emis ordinul prin care sportivii nu mai au voie să reprezinte două cluburi în competiţii că au şi apărut primii dezavantajaţi.



Vicecampioana europeană Nicoleta Grasu şi campionul naţional Sergiu Ursu, ambii discoboli, au fost anunţaţi de clubul CS Farul Constanţa că întrerupe colaborarea cu ei. "M-am conformat noilor reglementări. Nu am avut ce face, fiindcă cei de la Farul ştiau că nu voi renunţa la Dinamo în favoarea lor. Sînt dinamovistă de 20 de ani, acesta este clubul meu de suflet", a mărturisit atleta. Grasu a început să reprezinte şi Farul Constanţa de la începutul anului 2008.



"Era înainte de Olimpiadă. A fost o înţelegere care avantaja pe toată lumea. Eu primeam un ajutor suplimentar pentru pregătire, iar ei beneficiau de rezultatele mele", a explicat Nicoleta. A fost reziliat şi contractul clubului constănţean cu antrenorul sportivei, Costel Grasu. "Deşi voi pierde la capitolul finanţării pregătirii, trebuie să recunosc că nu era normal ca o medalie să fie împărţită la două cluburi", a adăugat atleta.



Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu cel mai bun aruncător la disc din ultimii ani ai atletismului românesc. Şi Sergiu Ursu a ales să rămînă legitimat la Dinamo şi să încheie socotelile cu Farul. "Am purtat discuţii atît cu Nicoleta Grasu şi cu Sergiu Ursu, cît şi cu antrenorii acestora, şi am decis să ne despărţim pe cale amiabilă, după o colaborare benefică pentru ambele părţi. Ne-am strîns mîinile şi am rămas prieteni. Pînă la urmă, aşa este corect şi normal, pentru că ei sînt dinamovişti, cum şi alţii sînt farişti", a afirmat şi Ilie Floroiu, directorul general al CS Farul. Oficialul susţine că vor fi şi cazuri în care sportivii vor renunţa la o altă legitimare pentru a rămîne la ei. "De acum încolo, fiecare sportiv are clubul său şi îşi va face o strategie clară", a mai spus Floroiu.





Avantajele dublei legitimări

Dubla legitimare a fost posibilă în sportul românesc pînă la începutul acestui an. Emiterea ordinului prin care s-a interzis această procedură a fost motivată de către Doina Melinte, preşedintele ANST, prin evitarea dublei raportări. Adică, performanţele aceluiaşi sportiv erau raportate de două cluburi. Atît în plan statistic, cît şi la capitolul financiar. Practic, sportivul şi antrenorul acestuia erau premiaţi pentru aceeaşi medalie de ambele cluburi pe care le reprezentau.





CE MEDALII AU ÎMPĂRŢIT FARUL ŞI DINAMO



NICOLETA GRASU

- campioană naţională 2008, 2009, 2010

- bronz la CM 2009, Berlin

- bronz la Cupa Europei de iarnă 2010

- argint la CE 2010, Barcelona

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.