Franklin Foer vorbeşte despre cartea sa: "Fotbalul e mult mai vibrant decît creştinismul"

Jurnalistul american Franklin Foer, 36 ani, vorbeşte despre cartea sa, "Cum explică fotbalul lumea: o teorie neverosimilă a globalizării". Ziaristul face o scurtă disertaţie despre identitate, religia sportului şi fotbalul românesc, mărturisind că amintirile cu Hagi de la Mondialul din '94 îl marchează şi acum





Fost editor-şef la săptămînalul "The New Republic" şi colaborator la New York Times şi Wall Street Journal, ziaristul american Franklin Foer, 36 de ani, a călătorit timp de opt luni pe stadioanele lumii. În 2004, a adunat aceste experienţe în paginile unei cărţi neconvenţionale, care încearcă să explice fenomenul globalizării prin prisma lumii fotbalului, un amestec atipic de religiozitate, politică, finanţe, mîndrie şi nebunie.



- Întîi de toate, de ce nu ai scris o carte cu titlul "Cum explică atletismul lumea: o teorie neverosimilă a globalizării"?

- Pentru că fotbalul, şi numai fotbalul, a ajuns să dobîndească un statut cvasireligios în lume. Ian Buruma, un scriitor olandez, a căutat să demonstreze faptul că fotbalul a devenit, de fapt, religia semioficială a Europei. Cu siguranţă e mult mai vibrant, pe continent, decît creştinismul.



Fotbalul pune în discuţie identităţi, reface economii





- Care ar fi explicaţia?

- Pasiunea e o parte din motivul pentru care globalizarea fotbalului a avansat atît de rapid. Mult mai rapid decît în cazul oricărui alt sport. Această pasiune semnifică faptul că sînt fantastic de mulţi bani de făcut din fotbal. Acest sport a devenit vîrful de lance al globalizării. În felul lui propriu, pune în discuţie identităţi şi reface economii. Pur şi simplu, nu există nimic comparabil.



- În contextul globalizării, aşa cum reiese el din cartea ta, ce viziune ai asupra jurnalismului sportiv?

- Este, în general, foarte modest. Tinde să ignore corupţia nestăvilită şi să fie foarte partizan. Scriitori de sport sînt fani ai sportului. Ei vor să vadă echipa lor izbîndind. Nu adoptă o perspectivă foarte detaşată.

Sentimente amestecate pentru Mutu



- Ce ştii despre fotbalul românesc?

- Îmi e ruşine să spun că nu ştiu prea multe. Cu excepţia faptului că am amintiri incredibile cu Hagi, de la Mondialele din '94, sentimente amestecate faţă de Mutu şi admiraţie pentru Chivu. Aţi avut ghinion la tragerile la sorţi ale marilor turnee recente.



- Vorbeşti în cîteva episoade despre jucătorii străini din campionatele est-europene.

- Campionatele care prosperă sînt cele care se deschid cel mai mult către stranieri. Dacă echipele de club româneşti transferă jucători străini de calitate, ei vor îmbunătăţi calitatea întrecerii interne. Un campionat mai bun va fi, în cele din urmă, în beneficiul echipei naţionale. Cît priveşte antrenorii străini, e o altă problemă. La nivelul unei reprezentative se doreşte stabilitate. Continuitate şi o cunoaştere profundă a fondului de talente. Antrenorii străini tind să vină şi să plece mult prea repede.



"Sportul devine aproape o religie"





- Ce părere ai despre acordarea cetăţeniei unor jucători străini, care apoi să te reprezinte la nivelul echipei naţionale?

- Eu vin din Statele Unite, unde imigraţia e parte a crezului nostru naţional. Nu am nici o problemă cu fotbaliştii care primesc altă cetăţenie, cu condiţia să stabilească o anumită legătură cu noua lor ţară şi să fie devotaţi pe termen lung ideii de a rămîne. Desigur, acestea sînt lucruri dificil de măsurat.



- Un istoric român scria că poporul trăieşte prin delegaţie datorită performanţelor sportivilor săi. Este sportul o formă de refugiu?

- E mai mult decît atît. A devenit o arenă în care putem să ne aducem pasiunile noastre, naţionale şi tribale. Acest lucru este, în ultimă instanţă, mult mai sigur decît exprimarea lor în "lumea reală". Sporturile sînt jocuri şi joacă, chiar dacă uneori par mai riscante de atît.



- Jocurile Olimpice au fost create de greci în aceeaşi perioadă în care au inventat teatrul şi democraţia. Cum se schimbă sportul astăzi, cînd democraţia însăşi se schimbă?

- Sportul devine ceva apropiat de religie. Cu toate semnele convenţionale ale ritualului şi tradiţiei, şi cu toate conotaţiile lui politice subsidiare.





"În ciuda ascensiunii Barcelonei şi a lui Chelsea, ne pasă încă de vechile noastre loialităţi. Încă ţinem cu echipa cu care ţinea tata. Cred că este o realitate minunată a umanităţii"



"Paradoxul globalizării e acela că deseori ne face să fim mai tribali. În faţa tuturor schimbărilor rapide ale globalizării, sfîrşim prin a ne agăţa de ceea ce ne e familiar"