Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Becali a anunţat că nu mai dă bani pentru un alt atacant » Steaua e în ceaţă fără Dică!

Articol de Remus Răureanu   —  joi, 03 februarie 2011

Statistica arată că "Dicanio" e singurul capabil să marcheze peste 10 goluri pe sezon, în timp ce Tănase e cel mai inofensiv din echipă





"Avem patru atacanţi: Bilaşco, Surdu, Dică şi Onofraş. Sînt suficienţi!". Numele jucătorilor susţine teoria lui Gigi Becali. Primii trei sînt internaţionali. Dar cifrele arată că suporterii Stelei au motive să se teamă pentru returul campionatului! Dacă fiecare dintre cei patru rămîne în media pe care a etalat-o pînă acum în primul eşalon, ei vor înscrie împreună doar 13 goluri în cele 16 etape rămase de disputat din Liga 1!



Marea speranţă a roş-albaştrilor e Nicolae Dică. Lăcătuş are nevoie ca "Dicanio" să-şi păstreze forma pe care a avut-o pînă în 2008, înainte să plece în străinătate. Fiindcă el e singurul din Ghencea capabil să dea mai mult de 10 goluri într-un sezon întreg. La FC Argeş şi la Steaua, Dică a strîns o medie de 11 goluri pe sezon.



Bilaşco, vîrful care pare titular în acest moment, e printre cei mai ineficienţi atacanţi din istoria recentă a clubului. El are sub 5 goluri pe an, din momentul în care a devenit titular în primul eşalon! Surdu e peste el, cu 6,6 goluri pe stagiune, o performanţă pe care Romică o datorează mai ales prestaţiilor foarte bune pe care le-a avut la FC Braşov şi la CFR Cluj, fiindcă la Steaua nici el n-a înscris prea des.





"După ce am cheltuit peste cinci milioane de euro în cîteva luni şi am ajuns pe 7, ar trebui să fiu nebun să mai plătesc pentru încă un atacant!

Gigi Becali, patron Steaua



"Renunţ la Moraes dacă Pădureanu nu-i scade preţul. Steaua va mai investi în achiziţii doar la vară, cînd o luăm de la 0. Anul ăsta e greu să mai luăm titlul"

Gigi Becali, patron Steaua



Cît de des marchează jucătorii de atac din lotul Stelei



Fotbalist Media golurilor pe sezon

Dică 11

Surdu 6,6

Bilaşco 4,9

Onofraş 4,3

Szekely 3,75

Nicoliţă 3,6

Tănase 1

* S-au luat în calcul sezoanele în care jucătorii au evoluat în cel puţin 20 de partide.



Ce au făcut în turul campionatului jucătorii ofensivi ai lui Lăcătuş



Fotbalist Meciuri/Goluri

Dică A fost împrumutat de Catania la Manisaspor

Surdu 12/3

Bilaşco 11/3

Onofraş 1/0

Szekely 4/0

Nicoliţă 12/1

Tănase 16/0





3 goluri au înscris atît Surdu, cît şi Bilaşco, golgeterii actualului lot al Stelei în sezonul în curs





Foştii erau mult mai buni

Steaua a pierdut în iarna asta cei mai buni marcatori de care a beneficiat în 2010. Kapetanos, 26 de goluri în primele două sezoane pe care le-a petrecut în România, şi Bogdan Stancu, 30 de goluri în patru ani întregi jucaţi în primul eşalon, au plecat din Ghencea. Primul a fost cedat gratis la CFR, iar "Motanul" a fost vîndut la Galatasaray pe 5,2 milioane de euro.



Tănase e recordmenul negativ

Dacă Nicolae Dică e stelistul care înscrie cel mai des, Cristi Tănase e cel care punctează cel mai rar. Mijlocaşul, cel mai scump stelist din istorie, n-a mai marcat în campionat din decembrie 2010, de la un meci cu Internaţional Curtea de Argeş (3-2). Media lui e de 1 gol pe an de cînd a debutat în prima ligă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.