Fotbal   •   Liga 1   •   FC BRAŞOV

Duarte şi Ezequias au depus memorii! Cine le dă banii?

Articol de Istvan Deak   —  joi, 03 februarie 2011

După aproape un an, jucătorii Rapidului, Rui Duarte şi Ezequias Tavares, au depus memorii la LPF, împotriva clubului la care au activat timp de doi ani, FC Braşov, cerând plata a numai puţin de patru salarii restante fiecare.



Iniţiativa jucătorilor i-a luat prin surprindere pe oficialii de sub Tâmpa, care erau convinşi că nu mai au niciun fel de datorii faţă de jucători.
"Erau neplătiţi cam de 4 luni şi cînd au plecat au semnat o hârtie cum că renunţă la aceşti bani. E treaba lor ce au discutat cu Dinu Gheorghe, noi nu avem de plătit nimic”, susţin braşovenii.



Versiunea braşovenilor este confirmată şi de fundaşul Rui Duarte. „Dinu Gheorghe m-a păcălit! În vară, când s-a pus problema să semnez cu Rapid, eu nu voiam, pentru că Braşovul îmi datora o sumă importantă de bani. Nu doream să renunţ la banii ăia, însă am cedat pentru că Dinu mi-a promis că mi-i dă el. Nu i-am văzut nici până în ziua de azi”, a spus Duarte pentru Gazeta Sporturilor.



Neculaie, bun de plată!



Se pare însă că această hârtie nu a fost niciodată înregistrată la FRF sau LPF, astfel că Braşovul este obligată să le achite salariile restante jucătorilor. „
Duarte mai avea de luat bani de la Braşov de anul trecut, i-am promis că îl voi ajuta, i-am recomandat un avocat de specialitate, i-am promis că-l ajut să recupereze banii, dar nu că îi dau de la mine de acasă, că nu sunt Banca Naţională”, a spus Dinu Vamă la Gsptv.



Regret foarte mult că am dat acei patru jucători (Sburlea, Roman, Duarte. Ezequias) la Rapid. Am avut încredere în nişte oameni care nu meritau acest lucru. M-au făcut, asta e”, a spus Neculaie.



80.000 de euro este suma datorată de FC Braşov celor doi jucători



22 este numărul de zile de când lipseşte Rui Duarte de la Rapid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.