Liga 1

Diseară e Dinamo - Hajduk Split, iar nervii sînt întinşi la maximum în tabăra roş-albilor » Amical de foc

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

E mai mult decît un simplu amical. Este partida pe care "cîinii" o aşteaptă de jumătate de an şi la care s-au gîndit de cînd au aflat numele adversarelor din Antalya.


Diseară, de la ora 18:00, liveTEXT pe GSP.ro şi în direct pe DigiSport, Dinamo va juca împotriva lui Hajduk Split, în ceea ce se doreşte un meci al răzbunării după ce croaţii i-au eliminat în vară pe "cîini" din drumul spre grupele Europa League. La Split, roş-albii au fost umiliţi cu 0-3, iar fanii i-au acuzat apoi că au vîndut partida. De la acest meci s-au rupt şi relaţiile dintre jucători şi suporteri. "Vrem să ne răzbunăm, printr-o victorie, fie şi într-un amical, croaţii ne-au mîncat zilele şi nopţile", a mărturisit Dragoş Grigore. Şi ceilalţi "cîini" gîndesc la fel.

Şefii dinamovişti au primit informaţii că la meci vor să vină şi fani ai lui Hajduk, membri ai temutei Torcida. "Unde să încapă, fiindcă există o tribună de vreo 30 de locuri! Clubul croat ar trebui să evite prezenţa suporterilor la meci, fiindcă ar putea degenera lucrurile", au comentat oficialii roş-albilor.


"Băieţii trebuie să joace fotbal şi atît, nu să se gîndească la alte nebunii. E doar un amical, vrem să ne antrenăm bine"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

"M-ar bucura enorm ca Dinamo s-o învingă pe Hajduk Split, fiindcă am pierdut foarte multe în Croaţia, ne-am îndepărtat suporterii. Acum va fi 2-0 pentru "cîini""
Andrei Cristea, acum la Karlsruhe


"Jucaţi pentru onoare!"
Andone a avut discuţii cu jucătorii, transmiţîndu-le să fie concentraţi doar la fotbal şi la joc. "Nu accept altceva! Nu facem circ pe aici, doar ne pregătim de campionat", le-a zis tehnicianul jucătorilor. Cristi Borcea şi-a anunţat, special, prezenţa la meci: "Să joace pentru onoare! Mi-au mîncat cîţiva ani de viaţă prin acea seară ruşinoasă de la Split. Nu vreau nici o răzbunare, ci doar să joace bine, să învingă şi să nu luăm gol".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.