Liga 1

Gerlem l-a înjurat pe Hizo! » Replica: l-a dat afară de la echipă

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Brazilianul a avut o ieşire nervoasă la adresa tehnicianului cînd a fost schimbat aseară în minutul 80 al amicalului cu uzbecii, iar antrenorul vrea să-l exmatriculeze


Aseară, minutul 80 al amicalului dintre FC Vaslui şi Shurtan Guzar. Era 4-0 pentru moldoveni, dar uzbecii au făcut rost de un penalty după ce Gerlem a pierdut o minge. Viorel Hizo n-a mai aşteptat executarea loviturii şi pe un ton calm i-a transmis brazilianului că va fi schimbat. Gerlem a ieşit, uzbecii au înscris, iar sud-americanul de faţă cu toţii colegii a avut o izbucnire nervoasă. L-a înjurat în ultimul hal pe tehnician, folosind cuvinte triviale, după care a încheiat, într-o română aproximativă: "Las' că stai două etape şi te schimbă! Cheamă, mă, taxiul, că mă duc singur la hotel!". A mai tras o înjurătură zdravănă şi dus a fost.

Hizo a stat calm, nici nu s-a uitat spre răzvrătit, a privit ultimele minute din amical, care s-a încheiat cu scorul de 4-1, după care a declarat: "Vin unii din străinătate cu o mentalitate profesionistă... În fine, pe Gerlem o să-l trimit acasă pentru acel gest! Sînt eu de vină că nu ştie să ţină de minge?!". Aseară, la hotel, brazilianul a fost anunţat de decizia lui Hizo. Probabil astăzi va pleca în România.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.