După 15 zile în Spania, giuleştenii sînt cu zîmbetul pe buze că nu au fost rupţi, la propriu, de Şumudică la şedinţele de pregătire. Giuleştenii nu pot uita antrenamentele de pe vremea lui Mircea Rednic, Jose Peseiro sau Viorel Hizo, cînd nu mai aveau timp de nimic în afară de antrenamente.
"Herea, dă gol!"
Şedinţa de pregătire începe în fiecare zi cu o încălzire uşoară, exerciţii fizice, urmate de cele de posesie, jocuri pe teren redus, dar şi ture de stadion. Giuleştenii nu sînt iertaţi deloc, dar sînt mult mai fericiţi decît în trecut. "Ne rupea Rednic la antrenamente! Erau jucători cărora le venea să fugă din cantonament!", au glumit giuleştenii.
"Mi-e dor de zăpada de la Braşov. Doar nea Nae Manea ne alerga de ne săreau capacele pe munte", a spus ironic un alt rapidist. După primul antrenament al zilei, giuleştenii iau prînzul, apoi merg la odihnă. În zilele în care nu au meci, există un al doilea antrenament la fel de solicitant. "Trage tare, hai, Herea, dă gol!", se aude din gura "principalului".
Liber la plimbare
După şedinţa de pregătire de seară, giuleştenii se întorc la hotel pentru cină, iar apoi au cîteva momente bune pentru relaxare. Unii se plimbă prin staţiunea spaniolă, alţii stau în camere, se uită la televizor, citesc sau navighează pe internet.
"Chiar dacă avem două antrenamente pe zi, avem şi puţină libertate. Sîmbătă am avut seara liberă, în rest am avut timp să mai vedem locurile de prin Benidorm. După masa de seara, Şumi ne lasă să ne mai plimbăm pe lîngă hotel. E foarte bun programul şi sîntem siguri că vom începe în forţă returul", au punctat rapidiştii.
"Important este că ne-am pregătit bine. Avem potenţial şi sînt sigur că ne putem bate pentru cîştigarea campionatului"
Dani Coman, portar Rapid
Revine Stache!
Omul de afaceri german Lutz Stache se întoarce în România pe 17 februarie, pentru a purta o nouă serie de discuţii cu George Copos, în ceea ce priveşte achiziţionare clubului din Giuleşti. "De vîndut sînt convins că domnul Copos nu va vinde! Poate să accepte însă să aibă un partener. Ar fi bine să vină cineva cu un capital şi să investească la Rapid. Domnul Copos dacă nu poate să mai conducă, să se dea la o parte şi să lase pe altcineva", a precizat Gigi Corsicanu, liderul fanilor giuleşteni. "Banii nu cad din cer, banii se fac cu sacrificii", a fost replica lui Copos.
INBOX
- Stoperul Marcos Antonio (foto) nu a jucat nici un minut în amicalele din Spania, şi a plecat în Portugalia pentru tratament: "Am o miozită şi nu o pot trata dacă stau în cantonament. Sper să revin cît mai repede", a spus fundaşul.
- Rapidiştii nu vor să-i dea drumul lui Marius Constantin pe mai puţin de 3 milioane de euro. "Jumătate din suma de transfer ajunge la Braşov", a spus patronul Niculaie, care deţine 50% din drepturile federative ale jucătorului.
- Rapid este singura echipă care n-a primit gol în timpul regulamentar la Copa del Sol. Giuleştenii au remizat 0-0 cu Rosenborg şi Malmo, şi au cîştigat 1-0 cu Victoria Plzen.
- Luni, de la ora 14:00, la La Nucia, Rapid va susţine ultimul joc de pregătire din Spania, în compania ruşilor de la Spartak Moscova, urmînd să revină miercuri în ţară.
- Mesajul lui Copos pentru suporterii Rapidului: "Sper că favoriţii noştri nu ne vor dezamăgi în retur, nici pe voi, nici pe mine!"
{{text}}