Grecul mai are 9 goluri pînă la pragul de 36 stabilit de Demollari pentru a deveni cel mai bun marcator de peste hotare din Liga 1, versiune all-time
Cele 36 de goluri reuşite de Sulejman Demollari în patru sezoane la Dinamo ('91-'95) reprezintă Everestul străinilor din Liga I. Toţi rîvnesc să atingă acest prag, dar pînă acum n-a reuşit nici unul!
"Cel mai bun străin din România!"
Secretul albanezului? "Nu era doar un marcator, ci un talent! Era şi un bun coordonator, cu o tehnică remarcabilă. Înscria goluri inteligente. Nu sînt mulţi români care au reuşit 36 de goluri în Liga I!", spune Florin Halagian, primul antrenor în România al lui Demollari.
Ba chiar "el a fost cel mai bun străin care a jucat în campionatul nostru!", îndrăzneşte "Armeanul". Îl completeză Viorel Moldovan, fost coechipier al albanezului: "Sulejman avea simţul golului, nu avea o viteză deosebită, dar era tehnic şi de fiecare dată făcea diferenţa".
Kapetanos, mai eficient
Cele mai mari şanse de a doborî recordul albanezului le are Kapetanos, înlăturat din Ghencea, dar refugiat la campioana CFR Cluj. Cu 27 de goluri în tricoul Stelei, grecul se află la doar 9 lungimi în urma atacantului lui Dinamo din anii '90 şi este chiar mai eficace decît acesta: aproape o reuşită la două partide.
Wesley, favorit secund
Un alt pretendent la titlul de cel mai prolific străin din prima ligă este şi brazilianul Wesley, cu 24 de goluri în cont. Tot atîtea reuşite au strîns şi portughezul Semedo, şi sîrbul Ljubinkovici, care au părăsit deja România, dar şi senegalezul Timişoarei, Mansour, indisponibil pentru o perioadă mai lungă de timp.
"Am ajuns cel mai bun marcator străin datorită colegilor din anii '90, toţi jucători valoroşi, de echipa naţională"
Sulejman Demollari
"Tot un albanez mă poate depăşi. Este vorba despre Elis Bakaj, băiatul de 23 de ani pe care l-a cumpărat acum Dinamo Tirana"
Sulejman Demollari
Nici un străin golgeter!
În întreaga istorie a Ligii 1 cel mai bun marcator într-un sezon nu a fost niciodată un fotbalist de peste hotare. Cînd a marcat 18 goluri, în '91-'92, Demollari a terminat doar pe locul secund. La fel şi Kapetanos anul trecut (15 goluri), fiind întrecut de Andrei Cristea cu o singură reuşită.
Cei mai buni marcatori străini într-un sezon
Jucător Sezon Goluri
1. Demollari (Dinamo) 1991-1992 18
2-3. Spadacio (Rapid) 2008-2009 16
Ljubinkovici (FC Vaslui) 2007-2008 16
4. Kapetanos (Steaua) 2009-2010 15
Topul marcatorilor străini din Liga I
Jucător (Perioada) Goluri Meciuri Medie gol/meci
1. Demollari ('91-'95) 36 100 0,36
2. Njock ('02-'05; '06-'07; '08-'09) 28 73 0,38
3. Kapetanos ('08-'10) 27 65 0,41
4-7. Wesley ('08-prezent) 24 65 0,36
Semedo ('06-'10) 24 132 0,18
Mansour ('04-prezent) 24 96 0,25
Ljubinkovici ('06-'10) 24 94 0,25
Curiozităţi despre străinii din Liga I
- Cele mai multe meciuri, 151, le are armeanul Artiom Karamian, care a jucat la Rapid, Timişoara, Steaua şi Urziceni. A şi marcat de 16 ori.
- Japonezul Takayuki a evoluat în toate cele 34 de partide ale sezonului trecut. El s-a aflat pe teren în ultimele 52 de jocuri ale Astrei, de cînd echipa a promovat.
- În turul campionatului au evoluat 146 de străini. Aceştia au marcat 133 de goluri şi două autogoluri. Cei mai mulţi au jucat în etapa a 15-a (80).
{{text}}