Handbal

Anja Andersen cîştigă primul meci de pe banca Oltchimului! Vezi reacţiile jucătoarelor!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Oltchim Rîmnicu Vîlcea a cîştigat primul meci din grupa principală a Ligii Campionilor, împotriva celor de la Buducnost, scor 21-20.

"Mulţumesc Domnului că sînt sănătoasă. Am început cu dreptul şi sper să o ţinem tot aşa. Înseamnă foarte mult această victorie. Anja ne-a susţinut şi ne-a încurajat şi atunci cînd am greşit", a spus Talida Tolnai după meci.

"Meciul a fost foarte greu. Am simţit că nu se mai termină. Ne-am dorit această victorie pentru public şi pentru Anja care este o antrenoare super. Este un pedagog foarte bun. Ne încurajează mereu şi spune că greşeala face parte din joc. Este important să credem în puterea noastră. Am fost mai unite şi pînă la următorul meci vom rezolva toate problemele pe care le mai avem în atac şi în apărare. Această victorie este importată, dar vrem să creştem de la meci la meci", a spus Valentina Elisei după partida cu Buducnost.

"Pentru mine cel mai important este că am învins, fiecare şi-a adus aportul cît a putut. Anja a reuşit să ne facă o echipă unită. A pus accent pe unitatea de grup, că trebuie să ne susţinem una pe alta. Sînt foarte fericită că Anja Andersen a acceptat să vină în România.

A reuşit în trei zile foarte multe. Sper să creştem de la meci la meci, să nu avem emoţii pe final. Anja ne învaţă să lucrăm pe toate posturile şi că se poate cîştiga un meci cu sufletul", a spus Neagu după meciul contra lui Buducnost.

Luminiţa Huţupan a primit trofeul pentru cel mai bun portar din lume. Toată sala a aplaudat-o în picioare. "Vă mulţumesc şi vă rog să fiţi alături de aceste fete minunate pentru că au nevoie de încurajările voastre", a spus Luminiţa Huţupan-Dinu.

VEZI liveVIDEO aici meciul!

 

Pariază LIVE pe Oltchim - Buducnost!

Grupa A
Oltchim Rm. Vîlcea
Itxako Estella (Spania)
Krim Ljubljana (Slovenia)
Buducnost Podgorica (Muntenegru)

Programul Oltchimului
6 februarie Oltchim-Buducnost
12 februarie Itxako-Oltchim
20 februarie Oltchim-Krim
6 martie Oltchim-Itxako
13 martie Buducnost-Oltchim
19 martie Krim-Oltchim

Urmărește liveTEXT pe GSP.ro, începînd cu ora 18:00, partida dintre Oltchim și Buducnost Podgorica!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.