- Dorel, cum de reuşeşti la 32 de ani să fii primul între atîţia tineri ai Craiovei?
- O viaţă extrasportivă exemplară şi un pahar de vin roşu în fiecare seară, astea sînt secretele mele. Plus că n-am alergat cînd eram tînăr cum alerg acum, la peste 30 de ani, m-am păstrat (Rîde). Cred că e ceva nativ la mine.
- A părut că te joci la un test care pe colegii tăi aproape că i-a istovit.
- Puteam să fac şi mai bine, dar chiar n-avea rost, pînă la urmă grupul e important şi e esenţial să ai un ritm al tău pe care să-l duci constant. Oricum, sînt încă peste greutatea mea normală şi mai am de slăbit.
- Poftim? Ai şi kilograme în plus?!
- Da, păi, am venit aici cu vreo 5 kilograme surplus, acum cred că mai am doar unul, îl dau eu jos şi p-ăsta să nu se mai vadă aici, la burtică.
- Cînd erai la Steaua îi făceai faţă şi lui Nicoliţă la astfel de teste?
- Da, erau acolo nişte jucători care duceau bine astfel de antrenamente. Dar să vă povestesc o întîmplare. Eram într-o serie la un antrenament fizic cu Surdu, care e extrem de bine pregătit. Şi i-am întins un pic, am luat-o în faţă şi i-am lăsat la 10 metri, au început să strige după mine, să-i aştept.
"Este incredibil modul în care Dorel se pregăteşte. Are o uşurinţă în a face pregătirea fizică, ceva uluitor! Are 32 de ani, eu pun pariu că mai joacă 4-5 ani lejer"
Aurel Ţicleanu, preşedinte U Craiova
Florin Costea a cedat mai devreme
Fiind extrem de dur, antrenamentul nu a putut fi terminat cu bine de toţi jucătorii din lot. Florin Costea s-a oprit înaintea ultimelor 6-7 ture de alergare, solicitîndu-le masorilor să-i pregătească o pungă cu gheaţă. A ieşit de pe teren şi şi-a pus gheaţa pe genunchiul stîng, operat în urmă cu 10 luni.
Îmbrăţişare în loc de "zăhărel"
Preparatorul fizic argentinian, care a condus ieri antrenamentul de dimineaţă, a avut la final o metodă originală de a-i răsplăti pe jucători, care nu-l priveau cu ochi buni de fiecare dată cînd acesta mai comanda cîte o serie de alergare. I-a strîns pe toţi în cerc la mijlocul terenului şi i-a îmbrăţişat pe fiecare în parte, ca după o victorie într-un meci oficial, spunîndu-le tuturor: "Vă mulţumesc mult pentru efortul depus!".
Ruşii murdăresc terenul Craiovei :)
La finalul antrenamentului, unul dintre masorii Universităţii a ieşit de pe teren cu un braţ de sticle de plastic goale. "Uite şi tu ce ne fac ruşii care se antrenează aici înaintea noastră. Lasă întotdeauna mizerie, nu curăţă şi trebuie să o facem noi".
Fotbal • Liga 1 • U CRAIOVA
Dorel Stoica explică secretul capacităţii lui mari la efort: "Secretul meu? Un pahar de vin roşu"
Articol de Dan Udrea, Alex Nicodim (foto) — miercuri, 09 februarie 2011
{{text}}