International   •   Campionate   •   UEFA

Au ajuns să suspende și spectatorii» UEFA penalizează tot ce nu-i convine!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 09 februarie 2011

UEFA a decis să sancţioneze Federaţia Sîrbă de Fotbal după ce doi invitaţi  prezenţi în tribune l-au criticat dur pe arbitrul partidei cu Slovenia, scor final 1-1. Este vorba despre două nume mari din fotbalul european, dar  care se aflau la stadion doar ca spectatori!





Pe 7 septembrie, 2010, Serbia şi Slovenia s-au întîlnit într-o partidă din preliminariile Campionatului European din 2012. O partidă grea, tensionată, şi la sfîrşitul căreia nervii au cedat.  Invitaţii Federaţiei Sîrbe de Fotbal, Savo Milosevici, fostul internaţional, acum retras din activitate şi Ivica Dragutinovici, fundaşul lui FC Sevilla, au făcut cîteva declaraţii pe care UEFA nu le-a trecut cu vederea.



La sfîrşitul partidei, cei doi nu l-au menajat deloc pe Olegario Benquerenca, cel care a condus la centru această partidă, acuzîndu-l de faptul că nu a fost imparţial şi că toate deciziile luate au fost în defavoarea naţionalei sîrbe. În urma acestor declaraţii, Comisia de Disciplină a UEFA a amendat Federaţia Sîrbă cu 25 de mii de euro.



Mai mult, UEFA a ţinut să-şi arate forţa şi a decis să interzică participarea lui Milosevici şi a lui Dragutinovici la următoarele şase meciuri din preliminariile Euro 2012.



Milosevici nu a dorit să vorbească despre această decizie a UEFA, declarînd că "nu avea intenţia să mai urmărească partidele naţionalei".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.