Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Alin Buleică (foto), a spus că în primul meci oficial al anului, cu Steaua, jucătorii "roş-albaştri" se vor înşela dacă vor crede că au un meci uşor.
"Începem meciurile oficiale cu Steaua, sperăm să începem cu dreptul şi să obţinem un rezultat bun. Îi lăsăm să creadă că le va fi uşor la Craiova, dar noi sperăm să îi învingem.
Vor fi schimbări în echipa noastră, antrenorul se bazează pe tineri şi sperăm să ajungem cât mai mulţi în primul unsprezece. Deocamdată suntem la retrogradare, sperăm să începem cu dreptul, să urcăm în clasament şi să nu avem probleme la final", a precizat Buleică.
Mijlocaşul Olivian Surugiu, revenit în pauza competiţională după împrumutul la Gaz Metan CFR Craiova, îşi doreşte să debuteze într-un meci oficial pentru formaţia antrenată de Nicolo Napoli şi să fie păstrat în lotul pentru returul Ligii I.
"Pentru mine este primul cantonament cu echipa mare a Universităţii, sunt bucuros că mă aflu aici şi sper să demonstrez că am valoare pentru a ramâne în lot. Joc pe ambele părţi, nu contează, însă domnul Napoli va decide şi voi face ceea ce îmi cere antrenorul. Aştept să debutez la echipa mare şi sper să demonstrez că merit să rămân", a spus Surugiu, potrivit Mediafax.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}