Antrenorul italian al lui Chelsea Londra a recunoscut în conferinţa de presă dinaintea meciului cu Fulham că echipa de pe Stamford Bridge are şanse mici să mai cîştige titlul. Cu numai 13 etape rămase de disputat pînă la finalul anului, Chelsea are de recuperat 10 puncte faţă de liderul Manchester United.
"Nu ne permitem să terminăm mai jos de locul 4 în acest an. Este mai bine să nu ne mai gîndim la titlu pentru că ne va fi greu să reducem din diferenţă. Mai bine ne gîndim la fiecare meci în parte şi ce va fi la final, va fi! Faptul că am traversat o perioadă mai grea nu trebuie să fie surprinzător, dar ne îngrijoreazză că această perioadă a fost cam lungă", a spus Carlo Ancelotti.
Tehnicianul italian vrea să-l titularizeze în meciul cu Fulham şi pe brazilianul David Luiz, luat de la Benfica în această iarnă, în schimbul a 25 de milioane de lire. De asemenea, în primul "11" şi-ar putea face loc şi spaniolul Fernando Torres, care a debutat în tricoul lui Chelsea în meciul cu Liverpool, pierdut cu 1-0.
International • Campionate • PREMIER LEAGUE
Ancelotti recunoaşte că Chelsea nu mai are şanse la titlu
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 12 februarie 2011
{{text}}