Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Dusan Uhrin nu e îngrijorat de lipsa de eficacitate a ofensivei: "Poli are atac"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 15 februarie 2011

Vîrfurile lui Poli au marcat doar de cinci ori în cele 8 meciuri amicale, cu două săptămîni înainte de startul returului



Atacanţii lui Poli au reuşit doar cinci goluri din acţiune în ultimele opt meciuri de pregătire, ultimul pe listă fiind Lukas Magera, care a înscris în amicalul de sîmbătă, cu Bocs (2-0). Totuşi, antrenorul Timişoarei, Dusan Uhrin jr., nu este îngrijorat, dînd asigurări că ofensiva va fi pregătită pentru startul returului, care va începe peste două săptămîni.



"Nu-s îngrijorat deloc, nu avem probleme grave în ofensivă. Jucătorii din atac au nevoie doar de timp. Avem mulţi atacanţi în lot, fiecare doreşte să demonstreze anumite lucruri pentru a se impune şi atunci, din prea multă dorinţă, apar nerealizările şi ratările. Nu sînt deloc îngrijorat pentru lipsa lor de eficienţă fiindcă ştiu că acest lucru se va rezolva cu primele goluri în Liga 1. Vă asigur, Poli are atac", a explicat antrenorul timişorenilor.



Tehnicianul a pus lipsa de inspiraţie în faţa porţii pe seama oboselii acumulate în cele două cantonamente. "Pentru jucători va urma o perioadă de descărcare, după energia acumulată în ultimele săptămîni. Atacanţii sînt obosiţi şi nervoşi pentru că îşi doresc foarte mult să-şi cîştige locul de titular în această perioadă. Nimeni nu ştie cine va începe în primul unsprezece în prima etapă a returului. Este o presiune mare în acel compartiment şi este normal să fie aşa", a conchis Uhrin.



10 goluri au marcat timişorenii în 8 meciuri de pregătire



6 goluri din 10 au marcat bănăţenii împotriva celor de la Bocs în cele 8 meciuri amicale




Rezultatele lui Poli din amicale

Poli - Bocs KSC (Ungaria II) 4-0

Poli - Young Boys Berna (Elveţia I) 0-0

Poli - Lech Poznan (Polonia I) 0-2

Poli - Arka Gdynia (Polonia I) 3-1

Poli - Sparta Praga (Cehia I) 0-0

Poli - Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina I) 1-3

Poli - Banat Zrenjanin (Serbia II) 0-1

Poli - Bocs KSC (Ungaria II) 2-0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.