Albanezul de 23 de ani şi-a uimit colegii şi prin calităţile umane, nu doar prin cele fotbalistice
Elis Bakaj şi-a cucerit coechipierii de la debut. A evoluat 45 de minute în repriza secundă a amicalului cu Andijan (1-0), a alergat mult, a muncit, venind şi în ajutorul celor din faţa apărării, i-a oferit o pasă de gol lui Alexe, care a ratat singur cu portarul, şi a tras de două ori la poartă: o dată a prins portarul, a doua oară a marcat. Şi ce gol! Reluare inteligentă, plasată şi spectaculoasă, de la 20 de metri, uşor lobată, în stînga goalkeeper-ului.
Verdictul jucătorilor:
1. "E fotbalist-fotbalist, nu prieten cu jucătorii! Are tehnica lui Adrian Cristea, însă aleargă mult mai mult. Să sperăm că va fi un băiat liniştit, în sensul să nu se îndrăgostească fulgerător de vreo divă din Capitală, şi să se ţină de fotbal".
2. "Elis e un băiat modest, la locul lui, aşa ne-a arătat în primele zile petrecute împreună. Şi felul cum s-a bucurat după gol, fără să exulte, fără «figuri», arată că e un om cu capul pe umeri".
Bakaj a fost introdus deja în grup. Şi nu doar la antrenamente, ci şi la jocurile de rummy şi cărţi din cantonament. Albanezul stăpîneşte bine limba italiană şi "o rupe" şi-n engleză, iar Vlad Munteanu, Pătraşcu şi Moţi sînt cei care vorbesc cel mai mult cu ultima achiziţie a "cîinilor". Coleg de cameră îi este, momentan, ivorianul Diabate, ridicat de către colegi, în Antalya, la rangul de "cel mai cuminte dinamovist din ultimul deceniu!".
"E prea devreme pentru laude, mai am nevoie de puţin timp pentru a mă integra în echipă. Totuşi, pot spune că debutul a fost bun, în condiţiile în care Dinamo a şi învins"
Elis Bakaj, mijlocaş Dinamo
"Ştiam că Bakaj e fotbalist cu legitimaţie. Şi dacă ar juca în Congo sau în Groenlanda, albanezul ar face-o bine. Sperăm că va fi eficient şi în campionat"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
Mai aproape de Zizou
Şi fratele fotbalistului, Edvan, şi prietenii mijlocaşului încearcă să-l facă pe Elis să se adapteze cît mai repede la viaţa de la Dinamo. Filmuleţul cu golul spectaculos din amicalul cu uzbecii i-a fost ataşat în pagina personală de Facebook, iar Edvan chiar s-a amuzat pe seama numărului 5 purtat în meci de fratele lui. "Te crezi Costacurta?!", a glumit acesta, în timp ce alt amic i-a scris că-i aduce aminte de Zinedine Zidane. "Execuţia avută duminică a adus un pic cu cele ale marelui Zizou", au comentat ieri dinamoviştii.
Cum ar putea arăta Dinamo în prima etapă, cu Sportul:
G. Curcă - Rubio, Dr. Grigore, Moţi, Diabate - Torje, D. Kone, Pătraşcu, Bakaj - Alexe, L. Ganea (Dănciulescu)
Şi fratele ar putea deveni "cîine"
Scouterul Sulejman Demollari se va ocupa nu doar de potenţialii jucători ce vor putea veni din Albania, dar şi de alţi fotbalişti din Bosnia şi Macedonia. Dinamoviştii mai au în atenţie alţi doi conaţionali ai lui Bakaj. Unul este chiar fratele fotbalistului, Edvan, portarul în vîrstă de 23 de ani care evoluează în continuare la Dinamo Tirana! Celălalt este apărătorul Renato Mallota, 21 de ani, de la aceeaşi echipă.
"Cap de Zmeu" stă o săptămînă
Cătălin Munteanu, 32 de ani, a primit veşti bune. În urma controlului medical s-a relevat faptul că nu are coastele fisurate, ci doar a recepţionat o lovitură mai puternică în acea zonă. Totuşi, trebuie să stea cel puţin o săptămînă departe de antrenamentele echipei, urmînd a se pregăti separat. Lunea viitoare se va şti dacă poate juca în prima etapă, cu Sportul.
Dolha şi noul contract
Ema Dolha, 31 de ani, este dorit în continuare în Ştefan cel Mare, iar antrenorii au încercat să-i ţină moralul sus după accidentările din Antalya. Portarul a bifat doar 106 minute în două meciuri în Turcia din cauza unor probleme la spate şi la gleznă, iar mîine se va vedea cu Nicolae Badea pentru a discuta despre prelungirea contractului scadent în vară. Lui Dolha i se va oferi un salariu de 10.000 de euro pe lună.
Inbox
- Dinamoviştii vor împărţi astăzi aceeaşi aeronavă cu steliştii la revenirea în ţară. Apoi, elevii lui Andone au liber pînă vineri, după 28 de zile de cantonament. - Brazilienii Leonardo şi Carvalho s-au antrenat în ultimele zile cu roş-albii şi după ce îşi vor rezolva problemele cu actele sînt aşteptaţi în Bucureşti la formaţia secundă.
- Florian Walter, fost acţionar dinamovist, patron acum la U Cluj: "«Cîinii» par foarte determinaţi, au jucat bine în amicale, acum să-i vedem dacă îi ţine şi în amicale".
{{text}}