Traian Gherghişan, impresarul fostului rapidist Alexandru Ioniţă, a negat posibilitatea ca tînărul fotbalist român se se întoarcă în Liga 1, la Steaua. Agentul FIFA a declarat că internaţionalul român de tineret vrea să rămînă la Koln şi să se lupte pentru locul de titlar la echipa din Bundesliga.
"Prima opţiune a lui Ioniţă e să rămînă la Koln", a spus Traian Gherghişan. "Dacă se pune problema să plece din Germania, atunci s]nt sigur că nu va ajunge la Steaua. Oricum, echipa din Ghencea nu a făcut nicio ofertă şi nici nu am discutat cu cineva de acolo. În Bucureşti nu va juca decît pentru Rapid".
Refuzat de Rapid, Alexandru Ioniţă (21 de ani) negociază în aceste zile cu Poli Timişoara şi cu CFR Cluj. George Copos l-ar fi vrut pe Alex înapoi în Grant, însă fără a-i achita jumătate din salariul lunar de 20.000 de euro, aşa cum ar fi vrut oficialii lui FC Koln. Copos i-a propus internaţionalului de tineret să evolueze doar pe prime de performanţă, însă a fost refuzat.
Alexandru Ioniţă s-a transferat la finalul sezonului trecut la Koln, în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro. În acest sezon, fostul rapidist a jucat numai 7 meciuri în tricoul "ţapilor", fără să marcheze vreun gol.
10 goluri a marcat Ioniţă în sezonul 2009-2010 pentru Rapid, în cele 27 de meciuri în care a jucat
International • Stranieri • GERMANIA
Ioniţă nu vrea să audă de Steaua: "În Bucureşti joc doar la Rapid"
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 17 februarie 2011
{{text}}