Cîteva ore alături de magul Lucescu după 3-2 cu AS Roma » Fotbalul etern al unui antrenor român

Mircea Lucescu a şi uitat victoria de pe "Olimpico". A dat o fugă la Bucureşti, spunînd în gînd că "preţul succesului e invidia"





A marcat Luiz Adriano! Tabela de pe "Olimpico" luminează un scor incredibil. AS Roma-Shakhtar 1-3. După 1-0 în minutul 28! Sîntem în minutul 41! Şi ce frumos cîntase peluza... "Romaaa, Rooomaaa, Roomaaa... Unico grande amoreeee!"... Unul dintre cele mai frumoase imnuri ale unei echipe s-a făcut ţăndări, sub apăsarea fotbalului jucat de 11 jucători veniţi de la Doneţk, între care şi un internaţional român. 11 fotbalişti pregătiţi de un antrenor plecat din cartierul bucureştean Apărătorii Patriei.





Vialli, Rossi, Iorgulescu...

Benquerenca fluieră pentru ultima dată. Ranieri şi Lucescu îşi strîng mîinile. Pe plasmele din sala conferinţei de presă, Gianluca Vialli şi Paolo Rossi disecă meciul, pe Sky Calcio, postul care deţine drepturile pentru Champions League şi Serie A. Mircea Lucescu e live. "Ciao, Mister!". Paolo Rossi are aceeaşi privire cu care l-a hipnotizat la Espana'82 pe Waldir Perez, nefericitul portar al celei mai frumoase echipe pe care a avut-o Brazilia. De fapt, după privire îl şi recunoşti, fiindcă anii au lăsat ceva urme pe chipul lui Pablito. Lucescu termină cele 4 live-uri de după meci, între care şi cel pentru Dolce Sport, unde Alexandru Săbău nu se mai opreşte cu întrebările...



Peste o sută de ziarişti aşteaptă la "conferenza stampa". Silueta lui Ruslan Marmazov, şeful biroului de presă de la Şahtior, se distinge de la o poştă. Cu el lîngă tine ai avea curaj să mergi prin Bronx fluierînd. Lucescu pare obosit. Tudor Furdui, trimisul TVR, "deschide" seara. "Felicitări, nea Mircea!". Lucescu zîmbeşte şi e deja alt om. Jumătate de sală aplaudă învingătorul. "Gazeta" îi aminteşte de Paolo Rossi, dar antrenorul plecat din Apărătorii Patriei nu fructifică. La final, sesizînd nedumerirea mea, avea să spună: "Ce ai fi vrut, să mă întorc în 1983? Hai, măi...".



Şi, poate fără să-şi dea seama, chiar se întoarce. "Ce să le zic? Cum l-am pus pe Gino Iorgulescu să-l ciupească de fund? Să-l enerveze tot timpul? Cum am analizat de zeci de ori marcajul făcut de Gentile la Maradona?... Cîte au trecut de atunci...".





Marilu a aţipit pe umărul bunicului

Plecăm. Se aude o voce. "Signor Lucescu!". E Bruno Conti, fostul mare fotbalist al "squadrei" lui Enzo Bearzot. Unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria Romei e azi în conducerea clubului. Conti întinde mîna. Lucescu întinde mîinile şi îl ia în braţe, de parcă s-ar fi întîlnit cu Rică Răducanu. Îi spun lui Conti că sînt ziarist român. "Da? Salută-i din partea mea pe Gică Popescu şi pe fraţii Becali!".



Autocarul lui Şahtior aşteaptă în parcare. Şoferul e român, autovehiculul aparţinînd unei firme italiene. "Abia aştept să ajung mîine la treabă şi să mă laud cu victoria asta". Mircea Lucescu urcă şi se îmbrăţişează cu Marilu, fata lui Răzvan. "Te-a plimbat taică-tu prin Roma?". Răzvan completează: "Am alergat toată ziua...".



Aşteptăm. Sînt ceva probleme cu fanii. Deşi are antemergător, autocarul lui Şahtior întîrzie. Marilu a aţipit pe umărul bunicului. Îl mai ţineţi minte pe Matei, băiatul actualului selecţioner, care adormise lîngă bunicul Mircea pe banca de rezerve a lui Rapid, în 1999? Ce scene de familie! "Bunicul" deja a uitat de victoria asta mare. "Nu va fi uşor la Doneţk. Au fotbalişti capabili să facă orice...". Vorbeşte pentru noi? Pentru el? Mai degrabă pentru el. O mîngîie pe cap pe Marilu şi iarăşi nu ştiu dacă ne spune nouă sau îşi spune lui. "Se zice că la bătrîneţe e bine să-ţi creşti nepoţii... Eu ce nepoţi să cresc? Copiii lui Răzvan sînt deja mari. Poate să cresc nepoţii lui Răzvan, ha-ha, asta ar fi o variantă!".



Ionuţ Chirilă, şef de galerie

Răzvan, viitorul "bunic", aduce vorba despre Zenica. "Au pus meciul acolo fiindcă stadionul nu are pistă de atletism, iar tribunele sînt aproape. La Sarajevo, capacitatea era mai mare, dar e distanţă între fani şi gazon...". Fiecare se gîndeşte la ale lui. Juniorul la meciul cu Bosnia, seniorul la returul cu Totti. Doar Marilu doarme... "In-credibil cu ce forţă a putut să joace!". Cînd vrea să sublinieze excelenţa, Lucescu spune, silabisind, "in-credibil!". "Cine, Nea Mircea?". "Totti! Am vizionat 15 casete cu meciurile lor, în nici unul parcă n-a pus atîta putere de luptă... In-credibil!".



La "Hilton Cavalieri", Ovidiu Ioaniţoaia sudează ţigările. După ce nu şi-a mai găsit pachetul de Kent "lung" a suferit aproape două ore pînă a ajuns la hotel. "Din '72 încoace n-am fumat altă marcă de ţigări. A trebuit să ajung pe şi să mă la nişte de-alea de le fumează femeile!".



Lumea aplaudă şi în holul de la "Cavalieri". Ionuţ Chirilă e şef de galerie. Pe stadion n-a avut atît curaj. "Bravo, nea Mircea!". Emanoil Savin, primarul de la Buşteni, venit cu Ionuţ, e mai emoţionat ca-n ziua alegerilor. "Să trăiţi, felicitări!"...





"Răzvan, ai sunat-o pe mama?"

În hol sînt părinţii lui Răzvan Raţ. Prietenii lui Dario Srna, impresarii şi rudele lui Jadson şi Willian. Lucescu trece pe la fiecare, pentru o strîngere de mînă şi un zîmbet. "Răzvaaan! Răzvaaaan! Ai sunat-o pe mama?". Răzvan răspunde direct. "Am vorbit, domn'e, stai liniştit". Lucescu îşi ia rămas bun şi de la "masa presei". Directorul "Gazetei" a umplut o scrumieră. "Ovidiu, vă las, ne auzim la Bucureşti!". Vocea joasă a "domnului Ovidiu" întreabă: "Ce Bucureşti, Mircea?". "Plec dimineaţă! Stau două zile. N-am văzut-o pe Neli de mai bine de o lună... Fug!". E două şi jumătate, ora Italiei. Lucescu a aşternut liniştea peste echipa din Cetatea Eternă. Gata, am şi titlul! "Fotbalul etern al lui Mircea Lucescu".



În urmă cu o săptămînă şi ceva, Olivian Goţiu, tînărul care monitoriza meciurile Corvinului, cu creionul şi hîrtia, cu peste 3 decenii în urmă, mi-a spus: "Mircea Lucescu e omul care dacă ar putea rezolva 200 de lucruri într-o zi, le-ar rezolva pe toate 200. Nu s-ar opri nici măcar la al 199-lea". Şi mai e ceva, Olivian. "Omul ăsta" repetă obsesiv cuvinte precum "muncă" şi "pasiune", nu-i aşa?



Ascensorul cu motive aurite de la "Hilton Cavalieri" a înţepenit la etajul al cincilea. Camera 545. "Mereu spun că preţul succesului e invidia. Iar cel al eşecului, singurătatea. Poate că e şi invidie pentru ceea ce fac... Dar în toţi anii ăştia, peste patruzeci, a fost mereu cineva lîngă mine. E vorba de Neli. Nici nu ştiu dacă o să-i pot mulţumi vreodată".



Fugi, Nea Mircea! Şi mai uită un pic, măcar pentru două zile, de Totti, de Ranieri ori de Menez!