Dacă ieri s-ar fi reluat campionatul, Urziceniul nu ar fi putut înscrie pe foaia de joc decît 15 jucători. Dintre care 6 juniori, aduşi ca să fie la număr.
În mijlocul Bărăganului e secetă. Secetă de fotbalişti. E ceaţă şi, de la distanţă, abia poţi zări că un pîlc de oameni se pregătesc pe baza de la marginea oraşului. Apostol şi Rusescu se înghiontesc şi fac haz de necaz. "Lasă, frate, că o să ne salvăm de la retrogradare! O să vezi tu!", îi aruncă cîteva vorbe mijlocaşul de "naţională" colegului său din ofensivă.
Nemuritorul Nicu
Epaminonda Nicu, omul care a jucat cu Unirea şi în "C", e prezent la datorie. Face acelaşi drum din parcare în vestiar, apoi la sala de forţă. Iese pe teren ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat. "Ce dacă acum ne batem să ne salvăm, iar în urmă cu un an ne cînta imnul Ligii?! Asta-i viaţa", spune fundaşul.
Apostol joacă gratis
Ajuns la 30 de ani, internaţionalul Iulian Apostol vrea să se revanşeze faţă de Urziceni, "echipa care mi-a oferit totul în fotbal!". "O să joc gratis pînă la vară! Liga nu permite să ai un asemenea contract, dar eu nu voi lua bani deoarece clubul e într-o situaţie foarte grea!", spune mijlocaşul.
Unde-s plasele?
Fotbaliştii ies pe teren, iar noul tehnician, Marian Pană, îi strînge pe puţinii oameni pe care-i are la dispoziţie. Le spune în fugă cîteva cuminte şi ordonă o alergare uşoară. În timpul turelor, cei mai vechi fac planuri. "Dacă vin Onofraş şi ceilalţi de la Steaua, stăm bine. Pun pariu că în prima etapă nu pierdem în Giuleşti!", se aude din grup.
Juniorii dau să zîmbească, dar nu-şi permit. Se opresc din alergat, iar tehnicianul ar vrea un joc cu mingea. Stupoare, la porţile mobile nu sînt plase. Pană rămîne mut. "Dar de mîine le avem?", întreabă antrenorul, smulgînd un "da" firav, de la unul dintre îngrijitorii bazei.
7 suporteri ialomiţeni au fost prezenţi ieri la şedinţa de pregătire a Unirii
17 e locul ocupat de Urziceni la finalul turului, la două puncte de poziţia a 14-a, care garantează salvarea de la retrogradare
"Cel mai bine joci fotbal cînd nu ai presiune. Acum noi nu avem nimic de pierdut şi o să jucăm ceea ce ştim!"
Iulian Apostol, mijlocaş
"Dacă mi-ar fi spus cineva acum doi ani că vom ajunge în această situaţie, aş fi zis că-i nebun! E păcat, echipa asta a oferit României multe meciuri de senzaţie în Liga Campionilor!"
Raul Rusescu, atacant
Lotul prezent ieri la antrenament
Portari: Cernea, Manciu (junior)
Fundaşi: E. Nicu, Teuşan (U Cluj), Buşcă (U Cluj), Babagianu (junior), V. Popa (junior)
Mijlocaşi: I. Apostol, Pădureţu, Muzac, Ţene (U Cluj), Scarlat (junior)
Atacanţi: Rusescu, N. Drăgan (junior), Stanemir (junior)
* Azi sînt aşteptaţi Blay (învoit), G. Păun (Dinamo), Onicaş, Toşca, V. Lupu (toţi trei de la Steaua), G. Marcu (Astra)
Liga 1
Echipa care a strîns 8 puncte în Champions League e pe fundul prăpastiei » S-a ales praful de Unirea!
Marian Pană nici nu-şi cunoaşte bine jucătorii, el conducînd ieri primul antrenament al Urziceniului
Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Petrişor — sâmbătă, 19 februarie 2011
Campioana din 2009 abia şi-a pus antrenor şi are doar 15 fotbalişti în lot
{{text}}