Noua achiziţie giuleşteană, Pavel Vidanov (23 de ani), are un temperament asemănător cu mijlocaşul senegalez al Astrei: e extrem de determinat pe teren şi sufletul petrecerilor în afara lui!
Omul adus să-i asigure lui Şumudică soluţii pentru două posturi, stoper şi fundaş dreapta, s-a descris: "Urăsc alcoolul, dar ador viaţa de noapte! Recunosc, îmi place să ies, să-mi trăiesc viaţa. Iubesc adrenalina!".
În 2009, el a fost exclus din lot pentru indisciplină de către antrenorul de atunci al lui ŢSKA, Dimităr Penev, împreună cu alţi 6 coechipieri. Cei şapte fotbalişti au fost a doua zi victimele unei altercaţii, fiind bătuţi într-un restaurant de către oamenii şefului responsabil cu securitatea la clubul bulgar. Imediat după acest incident jucătorii au fost reprimiţi la prima echipă.
"Pavel nu e playboy-ul numărul unu la noi, dar are şi el ca «pasiuni» maşinile scumpe şi femeile. Iubita lui este fiica celui mai influent impresar din Bulgaria, un fel de Becali al nostru"Ziariştii bulgari despre Vidanov "Nu mă interesează ce face Vidanov în afara terenului dacă pe gazon e profesionist" Marius Şumudică, antrenor Rapid
{{text}}