Liga 1

Iulian Apostol dezvăluie amănunte şocante din vestiarul "roş-albaştrilor": "La Steaua, jucătorii se vînd între ei!"

Iulian Apostol nu a reuşit să se adapteze în Ghencea Foto: Alex Nicodim

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Iulian Apostol povesteşte experienţa trăită în Ghencea timp de două luni şi spune că Steaua nu va mai cîştiga nici un trofeu în următorii 5 ani.


Apostol a jucat pentru Steaua cinci meciuri în Liga întîi, în toamnă. Henţul făcut în derby-ul cu Dinamo, la golul egalizator al "cîinilor", a născut furia lui Gigi Becali. A mai rezistat cîteva jocuri în Ghencea, apoi a preferat să-şi rezilieze contractul. S-a întors la Urziceni, singura echipă unde mai putea evolua în acest sezon, însă "coşmarul" Steaua i-a rămas întipărit în minte.

"«Bisericuţe» şi turnători!"
Fotbalistul convocat de Răzvan Lucescu la echipa naţională vorbeşte despre perioada petrecută în tricoul roş-albaştrilor ca despre cea mai neagră perioadă a carierei. "Nu vreau să jignesc, dar ce e în interior la Steaua întrece orice închipuire. Jucătorii stau numai pe grupuri, pe interese, nu toţi trag pentru un scop comun. Cei de la Urziceni eram mereu priviţi altfel, ca să nu zic mai mult. Păi, cum să facem noi performanţă, cînd nu sîntem o echipă?! Toată lumea dă vina pe Gigi, că el pune presiune, dar nu asta e problema. Nici gînd! Eu nu am mai suportat să ştiu că unul şi altul din vestiar mă vînd, că unii îmi rîd în faţă, dar, de fapt, nu ştiu cum să mă lucreze! Simt că am pierdut degeaba două luni pe acolo, nu era deloc mediul meu", a povestit Apostol unor apropiaţi.

"Eu nu stau ca alţii pentru bani!"
Mijlocaşul i-a atacat şi pe jucătorii care se mulţumesc doar să încaseze salariul la Steaua fără să-i intereseze performanţa. "Sînt unii acolo care stau doar pentru bani! Pentru ei doar asta contează. Vine sfîrşitul lunii şi le intră banii în cont. Eu nu m-am dus pentru bani în Ghencea, chiar credeam că acolo se vrea performanţă, dar nu e deloc aşa! Garantez eu că în acea atmosferă Steaua nu va mai cuceri nici un trofeu încă cinci ani de acum înainte, aşa cum n-a cucerit nici în ultimii cinci!", s-a destăinuit jucătorul.


9 meciuri în toate competiţiile a jucat Iulian Apostol pentru Steaua, totalizînd 652 de minute



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.