John Higgins a cîştigat, aseară, titlul de la Open-ul Galez de snooker. Scoţianul l-a învins pe Stephen Maguire, cu 9-6, după ce a revenit de la 2-5, reuşind să-şi apere trofeul cucerit anul trecut.
Dacă în sesiunea de după-amiază, Higgins a comis mai multe greşeli, iar compatriotul său s-a distanţat la 5-3, în sesiunea de seară, John şi-a îmbunătăţit jocul şi a egalat, 5-5, apoi s-a despins decisiv pentru a obţine cel de-al doilea trofeu din acest sezon.
"Am pierdut întîlnirea încă din prima sesiune, deşi am condus cu 5-3. E prima finală după mult timp, sînt doar fericit că am ajuns aici, chiar dacă am pierdut. Poate mă voi impune la următorul turneu", a declarat Stephen Maguire potrivit BBC.
John Higgins, care a cîştigat cel de-al treilea titlu de la Newport, după succesele din 2000 şi 2010, l-a egalat pe Stephen Hendry la numărul de trofee cucerite la acest turneu.
"A fost o finală fantastică. La 5-2, îmi amintesc de bila roz, lovitura de totul sau nimic. Am ratat şi, după modul în care a jucat, mă aşteptam ca Stephen învingă, dar am făcut 5-3. A trebuit să mă bazez pe cîteva greşeli ale lui Stephen şi, din fericire, am cîştigat", a spus liderul mondial.
{{text}}