Auto

Kubica se simte mai bine, dar rămîne la recuperare!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 21 februarie 2011

Robert Kubica, pilotul polonez de Formula 1, se recuperează bine după cele trei operaţii consecutive suferite ca urmare a gravului accident de la un raliu din Italia, "toţi parametrii vitali fiind normali", s-a anunţat printr-un comunicat de presa oferit de spitalul Santa Corona din Pietra Ligure.

"Starea de sănătate a lui Robert Kubica este bună, nu a apărut nici o infecţie post-operatorie şi toţi parametrii vitali sînt normali. Kubica va rămîne la secţia de recuperare", s-a aratat în comunicat.



Robert Kubica a fost operat cu succes, miercuri, pentru a treia oară după accidentul suferit la un raliu în Italia. Polonezul a mai suferit două intervenţii chirurgicale. Pe 5 februarie, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale de şapte ore la mână, medicii fiind nevoiţi să oprească o hemoragie internă, iar vineri, pilotul a fost operat timp de nouă ore la picior, umăr şi la partea anterioară a humerusului drept.



Sportivul din Polonia a suferit mai multe fracturi la mîna şi piciorul drepte, la raliul Ronde di Andora, care s-a desfăşurat în apropiere de Genova. Accidentul lui Kubica a avut loc la 4,6 kilometri de la plecarea în cursă, în localitatea San Lorenzo, cînd maşina a ieşit de pe carosabil în plină viteză şi s-a izbit de zidul unei mici biserici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.