Adversari în "optimile" Ligii, spaniolii îi acuză pe londonezi că încearcă să le ia un junior extrem de talentat de la academie. Acesta se numeşte Jon Miquel Toral Harper, are 16 ani şi mama englezoaică.
Înfruntarea Arsenal - Barcelona din "optimile" Ligii a trecut brusc şi într-un alt plan. Tabloidul The Sun a aflat că la meciul-tur, de la Londra (2-1), în tribunele stadionului Emirates s-a ajuns la o ceartă în toată regula între preşedintele oaspeţilor, Sandro Rosell, şi directorul executiv al "tunarilor", Ivan Gazidis. Mărul discordiei: un puşti-minune în vîrstă de 16 ani, pe nume Jon Miquel Toral Harper, de la Academia catalanilor.
Rosell are dovezi că Arsenal a intrat în contact cu Toral Harper, a cărui mamă e englezoiacă, şi că e pe punctul de a-l convinge să semneze un contract profesionist. Culmea, el ar fi apărut deja într-un spot publicitar alături de Cesc Fabregas, alt fost talent al Barcelonei ajuns la Londra!
The Sun scrie că nu sînt nici un fel de indicii în sensul unei abordări incorecte din partea Arsenalului: "Dar conducerea Barcelonei e foc şi pară. Rosell a devenit foarte «sensibil» începînd din vara trecută, cînd a încercat să-l «recupereze» pe Fabregas, dar s-a lovit de refuzul total al managerului Arsene Wenger".
PRECEDENT
Pe Fabregas au dat doar un milion!
Cînd şi-a pus în cap să-l ia pe Cesc Fabregas, managerul Arsene Wenger ştia absolut totul despre el. Doar la lucru nu reuşise să-l vadă pentru o perioadă mai îndelungată, în condiţiile în care Barcelona pur şi simplu nu i-a permis. Wenger nu s-a lăsat şi s-a dus să-l urmărească la Mondialul Under 17 din 2003, disputat în Finlanda, competiţie la finalul căreia Fabregas a primit "Gheata de Aur" şi a fost declarat cel mai bun jucător al turneului.
Arsenal l-a convins să semneze un contract în luna septembrie a acelui an, promiţîndu-i un loc la prima echipă. Cu Barcelona, în schimb, a fost mult mai greu. Catalanii au făcut plîngere la FIFA şi aceasta a stabilit ca englezii să-i plătească o compensaţie de un milion de euro. Astăzi, Fabregas e cotat la 55 de milioane de euro.
{{text}}