Campionate

Barcelona foloseşte aceeaşi metodă ca şi Steaua pentru a-l recupera pe Valdes

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 22 februarie 2011

Medicii catalani îi injectează portarului blaugrana plasmă îmbogăţită, ce accelerează regenerarea ţesuturilor afectate. Szekeley a urmat aceeaşi procedură şi a avut succes


Ca şi Steaua, în cazul lui Janos Szekely, Barcelona a apelat la rîndu-i la tratamentul cu plasmă îmbogăţită pentru o recuperare mai rapidă a portarului său, Victor Valdes, de pe urma unei accidentări. Metoda e foarte simplă şi se bazează pe capacitatea naturală a organismului de a se reface.

Astfel, jucătorului i se recoltează între 20 şi 40 de mililitri de sînge din braţ (foto 1), care apoi sînt centrifugate într-un aparat special vreme de zece minute (foto 2). În urma acestei proceduri, sîngele se separă în eprubetă astfel: la bază rămîn globulele roşii, la mijloc cele albe şi în partea de sus plasma bogată în factori de creştere (foto 3). Ulterior, aceasta din urmă e injectată în zona lezată (foto 4), accelerînd regenerarea ţesutului lezat.

Medicii catalanii speră să-l pună astfel pe picioare pe portarul Valdes pînă la returul cu Arsenal, din "optimile" Ligii, programat pe 8 martie. Cu Xavi, cu Puyol şi cu Iniesta le-a reuşit pe deplin.

Stomatologii au fost primii
Această metodă revoluţionară a fost utilizată întîia oară de către medicii stomatologi, pentru vindecarea leziunilor gingivale. Ulterior, tratamentul cu factori de creştere a devenit o practică şi în chirurgia estetică. În sport, poate fi folosit numai în cazul leziunilor musculare, pubalgiilor, tendinitelor sau deterioararea cartilajelor.

Nu e doping
Tratamentul a stîrnit controverse în momentul în care, datorită lui, Barcelona a reuşit săl recupereze miraculos pe Andres Iniesta pentru finala Ligii 2009, de la Roma. Rivalii catalanilor au pus sub semnul întrebării moralitatea acestei tehnici, dar fără succes. WADA, agenţia mondială antidoping, n-a putut-o interzice în condiţiile în care nu se foloseşte nici o substanţă ce poate fi considerată "doping".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.