Ştefan Bărboianu poate semna cu Dinamo astăzi, însă nu are drept de joc pentru "cîini"! Cel puţin momentan, pentru meciul de sîmbătă cu Sportul Studenţesc. Fundaşul de 23 de ani a devenit liber de contract, alături de Valerică Găman, săptămîna trecută, în urma unui scandal-maraton. Tocmai de aceea nu poate fi împiedicat să-şi pună semnătura pe actele cu roş-albii. Dar nu poate fi înregistrat încă la LPF. Olteanul ajunge astăzi în Capitală pentru ultimele detalii ale contractului cu cei din Ştefan cel Mare pentru a semna un acord pînă în vară.
Rapid a păţit-o anul trecut
U Craiova aşteaptă în următoarele ore hîrtia oficială cu decizia Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF care i-au dat "liberi" pe Bărboianu şi pe Găman, pentru ca apoi, în termen de 5 zile, să facă apel la Comisia de Recurs. Altfel, folosindu-l, Dinamo riscă, fie şi din punct de vedere teoretic, să păţească precum Rapid în sezonul trecut cu Varga şi Tibi Bălan. Atunci, giuleştenii i-au folosit pe cei doi în meciul cu Timişoara, au bătut pe teren cu 1-0, dar au pierdut întîlnirea la "masa verde" cu 3-0 şi-au ratat, astfel, accesul în cupele europene tocmai în detrimentul dinamoviştilor.
Vlad Roşca, vicepreşedintele Universităţii Craiova, a comentat transferul lui Bărboianu la Dinamo, declarînd că jucătorul ar putea plăti scump dacă va semna cu echipa antrenată de Ioan Andone. Oficialul Craiovei spune că oltenii nu au primit încă o motivare a deciziei în urma căreia Găman şi Bărboianu au fost declaraţi jucători liberi de contract.
VEZI AICI DETALII DESPRE TRANSFERUL LUI BĂRBOIANU
{{text}}