Stranieri

Inter - Bayern 0-1 » "Chivu a avut o seară de coşmar cu Robben"

Chivu n-a reuşit cu nici un chip să ţină pasul cu Robben aseară

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 24 februarie 2011

Gazzetta dello Sport l-a văzut pe fundaşul român printre cei mai slabi interişti, notîndu-l cu 5. Aceeaşi ca în Il Giornale, care l-a comparat cu o specialitate de brînză italiană!

CLICK AICI PENTRU REZUMATUL DE LA INTER-BAYERN 0-1!

Revenirea între titularii Interului la 0-1 cu Bayern şi revederea cu Robben au coincis ieri cu un meci de uitat cît mai repede pentru Chivu. Începînd pe stînga şi terminînd în centrul defensivei, după ce s-a accidentat Ranocchia, Cristi a fost criticat de presa italiană. Gazzetta dello Sport nu l-a menajat deloc şi l-a trecut alături de Julio Cesar, care a greşit la golul lui Gomez, Cambiasso, autor a două ratări uriaşe, şi Stankovici la cei mai slabi jucători ai lui Leonardo.

"I-a picat cel mai rău client. A încercat toate dansurile posibile, pentru că olandezul este isteţ şi nu poţi înţelege unde va pătrunde (în centru sau pe extremă?), iar la viteză îţi taie răsuflarea. Pe partea lui a defilat şi Lahm. A încheiat jocul în centru şi apoi Inter a primit gol. O seară de coşmar", a concluzionat cotidianul roz.

La Stampa l-a numit "poliţist" pe căpitanul "naţionalei", căruia i-a acordat nota 5,5: "La fel ca la Madrid s-a încrucişat cu Robben. A suferit ceva mai puţin decît de obicei graţie ajutorului punctual dat de Cambiasso. Olandezul rămîne însă cu adevărat un adversar foarte greu de digerat". Nici Il Giornale nu l-a iertat: "A reintrat după o pauză bună, dar poate că a fost prea lungă pentru el. Brînză a fost, aşa cum ne-a lăsat, afişînd prea multă rutină. I-a fost frică de Robben şi a mers după consemn. S-a achitat de sarcini onest".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.